Start-Up Zone

Schemă de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii de termoficare

A fost aprobată Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii de termoficare centralizată – componenta distribuţie, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare.

Potrivit Ordinului nr. 1225/2021 schema de ajutor de stat se adresează unităţilor administrativ – teritoriale care propun investiţii în distribuţia energiei termice de la nivelul sistemelor centralizate de termoficare, în vederea creşterii confortului termic al consumatorilor, simultan cu scăderea costurilor aferente producerii şi consumului de energie şi luând în considerare evoluţiile în domeniul eficienţei energetice la nivelul centrelor urbane.

Proiectele de investiţii vor viza modernizarea/extinderea reţelelor termice primare şi secundare, inclusiv a punctelor termice din sistemele de alimentare cu energie termică prin implementarea tehnologiilor moderne, performante, care să îndeplinească toate cerinţele actuale privind pierderile de căldură şi de fluid şi care să conducă la reducerea emisiilor de CO2; extinderea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei termice va fi finanţabilă doar în contextul în care reţeaua existentă a fost reabilitată integral, iar extinderea este justificată pentru a accentua sustenabilitatea sistemului.

sursa: lexcafe.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment