Start-Up Zone

Ministerul Mediului reia subvenționarea sistemelor fotovoltaice. 12.000 de români încă își așteaptă banii

Administrația Fondului de Mediu anunță că are 280 de milioane de lei pentru a subvenționa montarea de panouri solare pentru încălzirea locuințelor, în special case. În cadrul aceluiași program, peste 12.000 de solicitanți au așteptat degeaba în ultimii trei ani să primească banii promiși.

Din decembrie 2018 și până acum, Ministrul Mediului a început trei sesiuni de finanțare în cadrul programului denumit „Casa Verde”. Primele două au fost un eșec, a treia de-abia a început luna trecută.

Prin acest program, în special persoanele fizice, dar și cele juridice, își pot instala pe banii statului sisteme de încălzire cu panouri solare. „Casa Verde” este un proiect implementat de Administrarea Fondului de Mediu, instituție din subordinea ministerului de specialitate.

Sesiunile din 2018-2019 și 2020 au fost două eșecuri notabile, în care foarte puțini din cei peste 12.000 de aplicanți declarați câștigători (din cei 27.000 înscriși) au și primit banii pentru panouri solare. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, promite însă că a treia sesiune, deja începută în noiembrie 2021, va fi un succes.

Citeste continuarea articolului aici

Redactia START UP ZONE

Add comment