Hotărârea nr. 1215/2021 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 558/2020 privind aprobarea Programului Naţional INNOTECH STUDENT, finanţat în cadrul Programului operaţional Capital uman 2014-2020 a fost oficializat.
Astfel, valoarea Programului Naţional INNOTECH STUDENT alocată în cadrul Programului operaţional Capital uman 2014-2020 este de 653.684 mii lei, echivalentul a 134.960.991,91 euro, la cursul InforEuro din luna mai 2020, reprezentând luna publicării Ghidului Solicitantului – Condiţii Specifice INNOTECH STUDENT.
Contribuţia Uniunii Europene este de 555.632 mii lei, iar contribuţia naţională este de 98.053 mii lei.
Indicatorul de realizare al Programului Naţional INNOTECH STUDENT este de minimum 20.400 de persoane, respectiv cursanţi şi studenţi care beneficiază de sprijin pentru tranziţia de la şcoală la viaţa activă.
Indicatorii de rezultat ai Programului Naţional INNOTECH STUDENT sunt:
a)minimum 884 de cursanţi şi studenţi care îşi găsesc un loc de muncă la încetarea calităţii de participant;
b)minimum 1.768 de locuri de muncă create şi existente ca urmare a sprijinului primit de sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii la 6 luni după terminarea sprijinului.
Activităţile eligibile în cadrul proiectelor care pot fi finanţate prin Programul Naţional INNOTECH STUDENT sunt:
a)campanie de informare a publicului cu privire la programul de formare antreprenorială, precum şi cu privire la metodologia de selecţie a grupului-ţintă şi, ulterior, a planurilor de afaceri ce vor fi sprijinite în cadrul proiectelor;
b)selectarea grupului-ţintă ce va participa la cursurile organizate în cadrul programului de formare antreprenorială;
c)derularea programului de formare antreprenorială;
d)selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanţate în cadrul proiectului;
e)organizarea şi derularea de întreprinderi simulate;
f)efectuarea de stagii de practică;
g)furnizarea, de către administratorul schemei de antreprenoriat, a serviciilor personalizate de consiliere consultanţă/mentorat ulterior finalizării procesului de selecţie a planurilor de afaceri;
h)asigurarea înfiinţării şi demarării funcţionării întreprinderilor ce vor realiza planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectelor;
i)decontarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor aferente implementării planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectelor;
j)monitorizarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a funcţionării şi dezvoltării afacerilor finanţate;
k)asigurarea sustenabilităţii planurilor de afaceri în timpul perioadei de implementare a proiectelor.
Beneficiarii eligibili, vizaţi în cadrul proiectelor care pot fi finanţate prin Programul Naţional INNOTECH STUDENT sunt:
a)studenţi cu nivel al Clasificării Internaţionale Standard a Educaţiei (ISCED) 5-7;
b)doctoranzi în ciclul de studii universitare de doctorat, respectiv studenţi doctoranzi;
c)cursanţi cu nivel al Clasificării Internaţionale Standard a Educaţiei (ISCED) 4, nivel de calificare 5, înmatriculaţi în colegiile organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior.
sursa: legestart.ro
Add comment