Start-Up Zone

Ajutor de minimis pentru apicultori. Termenul de plată -31 decembrie 2021

Guvernul a adoptat joi, 17 noiembrie Hotărârea privind schema „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.

Astfel, potrivit Ministerului Agriculturii, se reglementează acordarea unui ajutor de minimis apicultorilor de 23,7 lei/familia de albine, pentru un număr de 2.246.866 familii de albine.

„Scopul acestui ajutor este susținerea activității în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producție”, scriu reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53.250.724 lei, reprezentând 10.763.157,96 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021, respectiv 4,9475 lei pentru un euro..

Perioada de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este cuprinsă între a doua zi lucrătoare după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri și 26 noiembrie 2021. Schema se derulează prin centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar termenul de plată este 31 decembrie 2021.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment