O primă listă preliminară a aplicanților declarați eligibili în cadrul Programului ELECTRIC-UP a fost publicată pe site-ul Ministerului Energiei ca urmare a finalizării etapei de evaluare.
În cadrul documentului sunt regăsiți 1.776 de aplicanți declarați eligibili, din totalul de 2.536 dosare depuse.
Potrivit ministerului, lista este una preliminară, sub rezerva modificării pe baza coeficientului de performanță al proiectului (CPP) și definitivarea listei aplicanților declarați neeligibili.
Listele finale, respectiv Lista aplicanților eligibili și Lista aplicanților neeligibili vor fi definitivate cel târziu astăzi, 8 noiembrie 2021 și vor fi publicate de Ministerul Energiei.
Comunicarea cu toți operatorii economici înscriși în Program se va menține prin intermediul platformei informatice, urmând etapa de contractare și depunere a contestațiilor, conform prevederilor Ghidului de finanțare, se arată în anunțul oficial.
Totodată, Ministerul Energiei a anunțat faptul că își dorește să suplimenteze bugetul Programului ElectricUp, pentru ca toate proiectele eligibile să beneficieze de finanțare, urmând a lansa în curând noua sesiune a programului ElectricUp.
Sursa: Ministerul Energiei
Add comment