Start-Up Zone

ANAF avertizează că sunt trimise emailuri false de pe o adresă care nu e deschisă: info@anaf.ro

Unii contribuabili s-au trezit zilele astea cu emailuri false în numele ANAF, care aveau și niște fișiere atașate. Acestea erau trimise de la info@anaf.ro. Instituția atrage atenția ca acele emailuri de la info@anaf.ro să nu fie deschise.

“Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii asupra unui val de mesaje transmise prin email, care utilizează denumirea, precum și coordonatele instituției (număr telefon, adresa poștală). Precizăm că ANAF nu are deschisă adresa de email INFO@ANAF.RO”, menționează sursa citată.

• Persoanelor juridice, dar și celor fizice, care recepţionează aceste mesaje, în care sunt informate despre discrepanțe în evidența fiscală, le recomandăm SĂ NU DESCHIDĂ MESAJELE ȘI NICI ATAȘAMENTELE acestora.

Diana Spătaru

Add comment