Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea prin care crește la 6 la mie pragul incidenței COVID la care se închid magazinele la ora 18:00 și la care se introduce carantina de weekend.
- Se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00- 5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepții:
a)deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
b)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d)deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
e)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
- Se propune ca de la interdicția de circulație a persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei, aplicabilă pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde
incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, pentru intervalul orar
20,00-5,00 să se introducă o nouă excepție pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID19.
Hotărârea prevede şi scutirea de carantină pentru persoanele vaccinate și posibilitatea ca minorii cu vârste între 6 și 12 ani să participe la activități fără test COVID negativ:
- Se propune creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani
- Se propune limitarea programului de lucru cu publicul în intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Referitor la activitatea restaurantelor și cafenelelor din centrele comerciale, acestea vor funcționa când incidența este de la 3 până la 6 la mie. Accesul în aceste zone se va face în baza certificatului digital verde privind COVID-19.
Hotărârea poate fi consultată AICI.
sursa:legestart.ro
Add comment