Start-Up Zone

Fonduri europene 2021: S-au deschis înscrierile la cei 40.000-70.000 Euro pentru Tineri fermieri

Vineri, 27 august 2021, de la ora 9.00, s-a deschis oficial sesiunea de depunere a proiectelor pentru liniile de finanțare 6.1 – Tineri Fermieri, prin care se acordă fonduri europene de maximum 70.000 euro fiecare, și 6.3 – Ferme mici, prin care se pot obține fonduri nerambursabile de câte 15.000 euro, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.

Înscrierile se fac pe site-ul AFIR, în perioada august 2021, ora 9.00 – 26 noiembrie 2021, ora 16:00, pentru 4 linii de finanțate PNDR:

  •     Submăsura 6.1 – instalarea tinerilor fermieri – 100 milioane euro, buget total.
  •     Submăsura 6.3 – dezvoltarea fermelor mici – 87 milioane euro.
  •     sM 16.4sM 16.4a – cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol. 40 milioane euro – buget la sectorul agricol și 10 milioane euro, la pomicol.

PRAGURILE MINIME de selecție ale proiectelor sunt de 30 de puncte pentru sM 6.1, de 15 puncte pentru sM 6.3 și de câte 10 puncte pentru sM 16.4 și sM 16.4a.

PRAGURILE DE CALITATE lunare:

– pentru submăsura 6.1 sunt: 75 de puncte (27 aug. – 26 sept.), 50 de puncte (27 sept. – 26 oct.), 30 de puncte (27 oct. – 26 noi.).
– pentru submăsura 6.3 sunt: 60 de puncte (27 aug. – 26 sept.), 35 de puncte (27 sep. – 26 oct.), 15 puncte (27 oct. – 26 noi.).

Descarcă de AICI anuntul AFIR.

  • Submăsura 6.1 – Tineri fermieri. Ghidul oficial și noutățile sale

În ceea ce privește tinerii fermieri, principalul element de noutate îl reprezintă majorarea sprijinului financiar pe care îl pot obține începând cu sesiunea din acest an.

Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație AFIR.

Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

Prin grila de punctaj pentru sumbăsura 6.1 – tineri fermieri, vor fi favorizați în principal solicitanții care preiau cel puțin 3 ferme și care au absolvit o facultate de profil agronomic. În plus, sunt punctate proiectele care cuprins acțiuni de protecție a mediului.

Descarcă de AICI Ghidul solicitantului pentru Submăsura 6.1-PNDR și alte documente necesare.

  • Submăsura 6.3 – ferme mici. Ghidul oficial

Se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți.

Sprijinul va fi utilizat pentru realizarea Planului de afaceri şi activitatea economică desfăşurată de beneficiar.

Conform grilei de punctaj, vor fi favorizați mai ales fermierii cu studii superioare pe ramura agricolă vizată în proiect, cei care construiesc clădiri și cumpără echipamente, cei care introduc acțuni de protecșie a mediului și care au aderat la o formă asociativă.

Descarcă de AICI Ghidul solicitantului pentru Submăsura 6.3-PNDR și alte documente necesare.

  • 250.000 euro pentru cooperare între actorii din lanțul de aprovizionare

În 2021, sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare și este 100% nerambursabil.

Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect.

Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare.

Descarcă de AICI Ghidul solicitantului pentru Submăsurile 16.4a și 16.4

Diana Spătaru

Add comment