Start-Up Zone

Amenzi de până la 25.000 de lei pentru comercianții care vând bunuri neconforme și încalcă garanțiile

Comercianții care vând diverse bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale, cum sunt telefoanele mobile și alte gadgeturi, vor risca amenzi de până la 25.000 de lei dacă încalcă prevederile garanțiilor și vând produse neonforme, se arată într-un nou proiect de lege.

Proiectul de Lege privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022 și să înlocioacă astfel actuala Lege 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

Noul proiect de lege, elaborat de Ministerul Economiei, vine să transpună în legislația națională o directivă europeană din anul 2019.  Pentru a putea intra în vigoare, noul proiect de lege are nevoie să fie aprobat de Guvern și adoptat de Parlament, după care viitoarea lege mai trebuie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. În caz contrar, Comisia Europeană poate da în judecată România la Curtea de Justiție a UE, unde țara riscă sancțiuni inclusiv în bani, dacă nu e conformează obligațiilor de transpunere a directivei.

StartupCafe.ro îți recomandă și…

Ajutoarele de stat pentru HoReCa, prin Banca Transilvania. Credit-punte fără garanții

Măsura 2: De ce își publică antreprenorii anunțurile pe StartupCafe.ro

[P] Schema HORECA. Aplicație web & Ghid de aplicare – 100% gratuit, dezvoltat din fonduri…

Proiectul de lege prevde o serie întreagă de elemente, dintre care menționăm:

1. Se introduce conceptul de bunuri cu elemente digitale

Bunuri cu elemente digitale – orice obiect corporal mobil care încorporează un conținut digital sau un serviciu digital sau este interconectat cu acestea, astfel încât, în absența respectivului conținut digital sau serviciu digital, bunul nu și-ar putea îndeplini funcțiile.

Noile prevederi legale, prezente în acest proiect de lege, nu se vor aplica furnizării serviciilor digitale, dar se vor aplica totuși serviciilor digitale care sunt încorporate în bunuri sau interconectate cu acestea, care sunt furnizate împreună cu bunurile care fac obiectul contractului de vânzare, indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital respectiv este furnizat de către vânzător sau de către un terț.

Serviciu digital reprezintă cel puțin unul dintre următoarele servicii:

a) un serviciu care permite consumatorului crearea, prelucrarea, stocarea sau accesarea datelor în format digital;
b) un serviciu care permite schimbul de date în format digital încărcate sau create de consumator sau de alți utilizatori ai serviciului respectiv, sau orice altă interacțiune cu aceste date.

2. Se introduc conceptele de compatibilitate și interoperabilitate:
 

  • compatibilitate – capacitatea bunurilor de a funcționa cu componente hardware sau software cu care sunt utilizate în mod normal bunurile de același tip, fără a fi necesară conversia bunurilor sau a componentelor hardware sau software.
  • interoperabilitate – capacitatea bunurilor de a funcționa cu componente hardware sau software diferite de cele care sunt utilizate în mod normal pentru bunurile de același tip.

3. Bunurile trebuie să respecte cerințele convenite între vânzător și consumator în contractul de vânzare. Astfel de cerințe includ cantitatea, calitatea, tipul și descrierea bunurilor, caracterul lor adecvat pentru a corespunde unui anumit scop, precum și obligaţia ca livrarea bunurilor să conţină şi accesoriile convenite și cu toate instrucțiunile.

4. Conformitatea bunurilor cu conținut digital sau cu servicii digitale care sunt încorporate în bunuri sau sunt interconectate cu acestea trebuie să fie evaluată pentru a se stabili dacă elementul de conținut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat în conformitate cu contractul de vânzare. Nefurnizarea actualizărilor care au fost convenite în contractul de vânzare este considerată drept o neconformitate a bunurilor. În plus, actualizările incorecte sau incomplete sunt considerate drept o neconformitate a bunurilor, deoarece acest lucru ar însemna că aceste actualizări nu sunt efectuate în modul stipulat în contract.

5. Pentru a fi conforme, bunurile ar trebui să respecte nu doar cerințele subiective de conformitate, ci și cerințele obiective de conformitate stabilite în viitoarea lege. Conformitatea este evaluată având în vedere, printre altele, scopul pentru care s-ar utiliza în mod normal bunurile de același tip, livrarea acestora cu accesoriile și instrucțiunile pe care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil să le primească sau corespondențele dintre acestea și eșantionul sau modelul pe care vânzătorul l-a pus la dispoziția consumatorului.

6. Orice neconformitate cauzată de instalarea incorectă a bunurilor este considerată ca reprezentând o neconformitate a bunurilor în una din următoarele situații:

  • instalarea face parte din contractul de vânzare și a fost realizată de vânzător sau sub răspunderea vânzătorului;
  • instalarea, destinată să fie realizată de consumator, a fost realizată de acesta și instalarea incorectă s-a datorat unor deficiențe în instrucțiunile de instalare furnizate de vânzător sau, în cazul bunurilor cu elemente digitale, de către vânzătorul sau furnizorul conținutului digital sau al serviciului digital.

7. Pentru aducerea la conformitate a bunurilor, consumatorii au posibilitatea de a alege între reparație sau înlocuire. Vânzătorul poate să refuze aducerea la conformitate a bunurilor dacă atât reparația, cât și înlocuirea sunt imposibile sau i-ar crea costuri disproporționate. Același lucru se aplice și în cazul în care fie reparația, fie înlocuirea este imposibilă, iar cealaltă oricare altă măsură corectivă i-ar crea vânzătorului costuri disproporționate.

8. Dacă reparația sau înlocuirea nu au constituit măsuri corective adecvate pentru consumator în ceea ce privește neconformitatea constatată, consumatorul are dreptul la o reducere de preț sau să obțină încetarea contractului. Acest lucru este valabil în special atunci când vânzătorul nu a finalizat reparația sau înlocuirea, ori când împrejurările indică în mod clar că vânzătorul nu va finaliza reparația sau înlocuirea, ori dacă vânzătorul a refuzat aducerea la conformitate a bunurilor deoarece reparația și înlocuirea sunt imposibile sau i-ar crea vânzătorului costuri disproporționate.

9. Orice garanție comercială oferită consumatorului dă naștere unei obligații juridice pentru garant în condițiile stabilite în certificatul de garanție comercială și în anunțurile publicitare asociate, disponibile în momentul sau anterior încheierii contractului. În cazul în care condițiile privind garanția comercială cuprinse în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, prevalează condițiile mai avantajoase.

10. O altă noutate este faptul că viitoarea lege se va aplica și contractelor de vânzare de bunuri cu elemente digitale care necesită un conținut digital sau un serviciu digital pentru a-și îndeplini funcțiile. Bunurile ar trebui să respecte cerințele convenite între vânzător și consumator în contractul de vânzare. Astfel de cerințe includ cantitatea, calitatea, tipul și descrierea bunurilor, caracterul lor adecvat pentru a corespunde unui anumit scop, precum și obligaţia ca livrarea bunurilor să conţină şi accesoriile convenite și cu toate instrucțiunile.

11. Pe partea de sacțiuni, comercianții vor risca amendă contravențonală de la 2.000 lei la 10.000 lei pentru abateri legate de garanția comercială care trebuie acordată consumatorului  (în vechea lege 449/2003, aflată în vigoare, amenzile aici sunt de 1.000-2.000 de lei). Săvârşirea repetată de către vânzător a acestor abateri se va sacnționa  cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Riscă amenzi de 5.000-25.000 de lei comercianții care vând produse neconforme, sau produse care nu răspund scopurilor de utilizare ori care nu sunt similare mostrelor oferite de vînzător cumpărătorului etc. Tor aici intră și cazurile de încălcare a cerințelor de instalare din cadrul contractelor de vânzare.

Propunerea de lege mai prevede că vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate care există în momentul livrării bunurilor și care este constatată în termen de cinci ani de la data respectivă. Și pentru abaterea de la această prevedere, comerciantul riscă amenzi de 5.000-25.000 de lei.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

sursa: startupcafe.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment