Divizia din Israel a celor de la Coca-Cola investește în Biomilk pentru a dezvolta produse lactate cultivate.
Central Bottling Company va colabora și va investi 2 milioane de dolari în startup-ul israelian care produce lapte din celulele mamare, iar jumătate din fonduri vor fi investite la îndeplinirea etapelor de referință.
Compania Centrală de Îmbuteliere este un producător și distribuitor privat israelian de băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice și produse lactate. Firma deține franciza israeliană a produselor Coca-Cola de la Coca-Cola International.
Cum se obţine laptele artificial?
Reprezentanţii Biomilk, ale cărui acțiuni sunt tranzacționate la bursa de la Tel Aviv, au declarat că această colaborare va contribui la creșterea operațiunilor sale de cercetare și dezvoltare.
Biomilk izolează celulele producătoare de lapte din mamele vacilor și le transferă într-un bioreactor, unde sunt expuse materialelor brevetate de firmă pentru a produce lapte, dar fără a avea nevoie de o vacă în procesul final de producere a laptelui.
Coca-Cola a lansat deja laptele fără lactoză
Coca Cola a lansat un sortiment de lapte, care, spre deosebire de ce sortimentele obișnuite, are un conținut mai ridicat de proteine, mai puțin zahăr și nu conține lactoză.
Gigantul din domeniul băuturilor răcoritoare a luat această decizie având în vedere faptul că tot mai mulți americani au renunțat la a mai consuma astfel de produse.
În plus, în ultima perioadă oamenii se așteaptă ca mâncarea sau băuturile pe care le consumă să aibă proprietăți de a le crește energia, prin conținutul de fibre, antioxidanți sau proteine.
sursa: national.ro
Add comment