Start-Up Zone

Fondul Consiliului European pentru Inovare: investiții de capital în inovații radicale

Comisia Europeană a anunțat joi, 24 iunie 2021, a doua serie de investiții directe de capital, efectuate prin intermediul Fondului Consiliului European pentru Inovare (CEI). De la lansarea sa în 2020, Fondul CEI a aprobat 111 investiții în întreprinderi nou-înființate și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) foarte inovatoare, în valoare totală de peste 500 de milioane euro, pentru a extinde inovațiile revoluționare în domenii precum sănătatea, economia circulară și internetul obiectelor (IO).

Anunțul se referă la 69 de investiții în plus față de primul anunț din ianuarie. Astfel se conturează o bază solidă pentru fondul CEI din cadrul programului Orizont Europa, care se preconizează că va investi peste 3,5 miliarde euro în următorii 7 ani.

Investițiile de capital, cuprinse între 0.5 și 15 milioane euro per întreprindere, completează finanțarea prin granturi de până la 2.5 milioane euro, care a fost deja furnizată prin intermediul Acceleratorului CEI. Toate investițiile au fost rezultatul unei evaluări aprofundate efectuate de experți externi, al unui proces de diligență supravegheat de Comitetul pentru investiții al Fondului CEI, și al unei decizii finale a Consiliului de administrație al Fondului CEI. Cotele de participare ale Fondului CEI variază între 10 % și 25 % și sunt, de regulă, utilizate pentru a mobiliza alți investitori în cadrul unei runde de finanțare mai mari.

Context

Fondul CEI a fost lansat în faza-pilot a CEI pentru a investi în cele 159 de întreprinderi selectate în cadrul acceleratorului pilot al CEI. Dat fiind succesul experienței, fondul CEI își va continua activitatea și va fi îmbunătățit în cadrul programului Orizont Europa pentru a investi în întreprinderi nou-înființate și în IMM-uri selectate pentru finanțare prin intermediul programului complet CEI. Primele investiții din cadrul acestui program complet CEI sunt așteptate mai târziu în cursul anului, după primul termen acordat întreprinderilor pentru trimiterea de cereri complete către Acceleratorul CEI, respectiv 16 iunie 2021.

Sursa: Comisia Europeană

Redactia START UP ZONE

Add comment