Parlamentul European a adoptat trei fonduri ale Uniunii, în valoare de 243 miliarde EUR, pentru a întări coeziunea economică, socială și teritorială a UE, informează un comunicat al instituției.
„Pachetul de coeziune” adoptat miercuri cuprinde obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg), Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune. El cuprinde și reglementările privind dispozițiile comune, un set de norme pentru a gestiona fondurile regionale, sociale și de coeziune pe următorii șapte ani.
Toate cele trei regulamente vor fi publicate în Jurnalul Oficial pe 30 iunie și vor intra în vigoare în prima zi după publicare.
În conformitate cu noile reglementări privind dispozițiile comune, Interreg, dar și Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune vor fi obligate să-și direcționeze cel puțin 30 % din resurse către obiective specifice: politicile climatice, economia circulară și investițiile în creșterea durabilă și în crearea de locuri de muncă. Ele prevăd și măsuri specifice pentru IMM-uri și regiunile ultraperiferice
Add comment