Start-Up Zone

România – cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană

România are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, la servicii și produse de consum, potrivit celor mai recente date disponibile, aferente anului 2020, publicate, marți, de Biroul european de statistică Eurostat.

Conform statisticii europene, în România nivelul general al prețurilor este de 55% din media Uniunii Europene. Altfel spus, prețurile de la noi sunt cu 45% sub media UE.

Bulgaria are prețuri ceva mai mari (56% din media UE), iar Polonia și mai mari (58%).

Ceilalți vecini ai noștri din cadrul UE, ungurii, suportă prețuri și mai mari la servicii și bunuri de consum: 68% din media UE, adică prețurile din Ungaria sunt cu numai 32% mai mici decât media Uniunii Europene. Dintre vecinii noștri, Serbia, deși nu este în Uniunea Europeană, are prețuri mai mari decât România. La sârbi prețurile sunt la 58% față de media din UE, adică sunt cu 42% mai mici decât prețurile medii din Uniunea Europeană.  

În blocul comunitar, cele mai mari prețuri sunt consemnate în Danemarca (141% din media UE, adică prețurile pentru danezi sunt cu 41% mai mari decât media UE), Irlanda și  Luxembourg (ambele au 136% din media UE), Suedia (130%), Finlanda (126%).

În Italia, prețurile sunt cu 1% peste media UE, iar în Spania sunt cu 4% sub media UE, în general, conform statisticii de la Eurostat.

Diana Spătaru

Add comment