Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 16 iunie, memorandumul privind identificarea celei mai bune soluții pentru vânzarea/valorificarea participației României de pe platforma CIM Krivoi Rog din Ucraina, o afacere păguboasă din care statul român pierde anual aproximativ un milion de euro. Actul, inițiat de Ministerul Economiei, vizează abrogarea Legii nr. 95/31.12.1993 privind continuarea participării României la construirea combinatului și asigurarea resurselor de finanțare necesare.
“Actul, întocmit de Ministerul Economiei mai indică amendarea cadrului legislativ privind Combinatul Minier de Îmbogățire a Minereurilor acide cu conținut de fier Krivoi Rog, pentru a asigura o formă de soluționare corespunzătoare situației existente. O prevedere este abrogarea Legii nr. 95/31.12.1993 privind continuarea participării României la construirea combinatului și asigurarea resurselor de finanțare necesare“, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Ministerul Economiei.
Statul român, prin Ministerul Economiei, plătește anual, din 1999 încoace, aproximativ 1 milion de euro către trei firme pentru pază și conservare. Aceste firme sunt impuse printr-o lege specială.
Cine și de ce ar vrea să cumpere participația României la combinatul Krivoi Rog, o afacere din care statul pierde anual un milion de euro: Explicațiile ministrului Economiei
“De 22 de ani statul roman este blocat într-o investiție care ne costă anual aproximativ 1 milion de euro, bani pe care îi dăm în teorie pentru pază și conservare la trei firme, care nici măcar nu sunt alese printr-un proces, ci sunt nominalizate într-o Hotărâre de Guvern din 1999. Pur și simplu le dăm bani, nimeni nu întreabă nimic, au fost reportaje de presă ample. Acolo e o situație gravă, în sensul că numai pază și conservare nu se întâmplă cu acel combinat și atunci am propus prin acest Memorandum să rezolvăm în sfârșit o problemă de peste două decenii a statului român în care să valorificăm ce mai avem acolo, activul de acolo prin licitație, deschis și transparent.
Adoptarea acestui Memorandum nu a trecut în ședința aceasta, a fost amânat pentru săptămâna viitoare. În procesul de avizare avem deja mai multe avize luate, inclusiv de la MAE care e cel mai important aviz, mai așteptăm un aviz și săptămâna viitoare sperăm să și adoptăm acest Memorandum.”, a declarat joi, 10 iunie, ministrul Claudiu Năsui.
Întrebat atunci de ce ar vrea cineva să cumpere participația României la combinatul Krivoi Rog, o afacere din care statul pierde anual un milion de euro, ministrul Claudiu Năsui a spus că România mai are încă ce valorifica de la acest combinat.
“Toate celelalte state au reușit să iasă din această investiție, nu cred că noi nu putem să ieșim dintr-o investiție, în momentul în care ne dorim. Mai există active acolo, există teren, există clădire, există echipamente. Se fură, da, dar ceva tot este acolo din moment ce de 22 de ani se tot fură. Acel lucru trebuie să-l valorificăm și să mai rămânem cu ceva dintr-o investiție proastă a statului român. Statul român a făcut niște afaceri foarte proaste, mai ales statul socialist, dar la un moment dat trebuie să spunem stop, chiar dacă unii beneficiază de pe urma acestor investiții.”, a mai declarat ministrul Economiei.
Ce pierderi are statul român la Krivoi Rog
Statul român, prin Ministerul Economiei, plătește anual, din 1999 încoace, aproximativ 1 milion de euro către trei firme pentru pază și conservare. Aceste firme sunt impuse printr-o lege specială. Chiar și în condițiile în care statul nu are niciun beneficiu, conducerea CIM Krivoi Rog are o atitudine ostilă față de personalul român.
Claudiu Năsui, ministrul economiei, spune că este o reminiscență a economiei socialiste planificate deținute de stat. A fost fondat de Republica Socialistă România, împreună cu alte state din lagărul socialist, în anul 1986. România a plătit atunci 640 milioane ruble transferabile (echivalentul a ~1 miliard de dolari) pentru construcție. În schimbul acestor bani, România trebuia să primească peleți de fier pentru a produce oțel. În total, statul român ar fi trebuit să primească ~30 de milioane de tone de peleți timp de 10 ani. În practică, a primit doar 159 mii de tone. Adică 0.53% din cât trebuia să primească.
Combinatul Minier de Îmbogățire a Minereurilor Acide cu Conținut de Fier de la Krivoi Rog (CIM Krivoi Rog) a fost un proiect de cooperare interstatală conceput pe o schemă utilizată în cadrul fostei organizații a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. În baza Convenţiei interguvernamentale româno-sovietice din 29 decembrie 1986 și a Protocolului interguvernamental româno-ucrainean din 5 mai 1994 (Protocolul), volumul total al cotei de participare a României era de 774,54 milioane ruble transferabile, reprezentând cca. 27% din valoarea întregului proiect.
România a investit, până în prezent, cca. 83% din valoarea cotei sale de participare în valoare totală de aprox. 640,38 milioane ruble transferabile, la care se adaugă dobânzile calculate de Banca Comercială Română.
Add comment