Start-Up Zone

Ajutoarele de urgență pentru fermieri vor fi disponibile în curând, conform unei legi promulgata luni de către Președintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea Ajutoare de urgență pentru fermieri, în cadrul căreia Autoritățile locale și Guvernul vor putea dispune acordarea, în anumite situații, a unor ajutoare de urgență, în bani sau în natură, inclusiv celor care au fost afectați de epidemii, epizootii, calamităţi naturale, incendii, accidente.

Potrivit proiectului de lege, care mai trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, poate acorda ajutoare de urgență, în bani sau în natură, familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate, cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii (moartea în masă a animalelor din cauza unei boli n.r), precum și alte situații deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, precum și alte situații stabilite prin hotărâre a Guvernului, hotărârea va cuprinde și metodologia de acordare a ajutoarelor de urgență.

Diana Spătaru

Add comment