Un nou drum din Alba, care poate avea un potenţial turistic important, este în curs de modernizare. Are o lungime de aproape 8 kilometri şi leagă de civilizaţie două sate, cu o populaţie de circa 50 de locuitori, ale comunei Lopadea Nouă din Alba.
Asfaltarea drumului a început marţi, 11 mai 2021, între Ocnişoara şi Ciuguzel, pe o distanţă de 4 km. Locuitorii de aici au văzut pentru prima dată în viaţa lor asfalt în satul în care s-au născut, au crescut şi au trăit.
Localnicii l-au numit şi drumul ”Trans-salina” datorită reliefului deluros cu pantă mare pe care este executat. Modernizarea drumului comunal Ciuguzel – Ocnişoara – Overdem costă aproximativ 8 milioane de lei şi va reprezenta, practic, salvarea celor două sate aflate pe cale de dispariţie. La Ocnişoara mai locuiesc doar 14 oameni, iar la Overdem mai sunt circa 35 de locuitori. Populaţia a scăzut foarte mult în ultimii zeci de ani ca urmare a imposibilităţii oamenilor de a ajunge sau ieşi din aceste sate în perioadele cu ploi sau în perioada iernii. Drumul de pământ devenea practic inmposibil de utilizat, iar oamenii erau blocaţi aici. Un calcul simplu arată un cost de aproximativ 163.000 de lei (circa 32.000 de euro) pe cap de locuitor, în ceea ce priveşte investiţia în modernizarea drumului. Contractul în valoare de 8.005.328,13 de lei este derulat de societatea Drumuri şi Poduri Locale Alba SA.
”Acest proiect, parte dintr-un program de modernizare a drumurilor comunale, va facilita accesul în zonă, aspect deosebit de important pentru dezvoltarea comunităţii. De asemenea, se află în curs de realizare, în colaborare cu SC APA CTTA, un proiect de alimentare cu apă a zonei. Aceste investiţii vor aduce reale beneficii locuitorilor comunei Lopadea Nouă, principalul scop urmărit fiind creşterea calităţii vieţii. Implicaţiile se vor resimţi însă nu doar în plan social, ci şi în plan economic şi turistic, având în vedere că, la Ocnişoara, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Lopadea Nouă fac demersuri pentru valorificarea potenţialului zonei, prin amenajarea Băilor sărate, un spaţiu de agrement şi relaxare”, afirmă Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
Add comment