Antreprenorii solicită din partea Ministerului Economiei unele răspunsuri și clarificări cu privire la stadiul Măsurii a 3a, având în vedere că Măsura a 3a Granturi pentru Investiții a fost blocată încă de la începutul acestui an, iar banii au fost mutați pe Măsura 2, în lipsa finanțărilor.
Asociatia Europeana a Tinerilor Întreprinzători, asociație ce promovează si susține la nivel național si internațional activitățile de antreprenoriat și tinerii antreprenori, a lansat în data de 13.04.2021, un comunicat de presă care se adresează Ministerului Economiei. Potrivit acestuia, Ministerul Economiei ar trebui să publice, in maximum 10 zile, in baza legii 544/ 2001, urmatoarele:
1) Rezultatele investigației efectuate de Corpul de Control al primului ministru, in ceea ce privește aplicarea societăților la Măsura 3 de ajutor de stat – granturi pentru investiții acordate IMM-urilor, in baza OUG 130/2020. (Premierul Florin Cîtu a anunțat demararea acestei investigații in data de 5 februarie 2021). În măsura in care aceasta investigație nu s-a finalizat, va rog sa ne prezentați rațiunile pentru care nu s-a finalizat si/sau eventualele concluzii preliminare ale acestei investigații.
2) care este stadiul evaluarii aplicatiilor depuse de beneficiari la Masura 3 de ajutor de stat – granturi pentru investitii acordate IMM-urilor, in baza OUG 130/2020
3) documentul si continutul documentului prin care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului a mutat suma de 209 milioane de euro de la Masura 3 – granturi pentru investitii acordate IMM-urilor, in baza OUG 130/2020,la Masura 2 – granturi de capital de lucru.
4) A existat acordul Comisiei Europene pentru mutarea sumei de 209 milioane de euro de la Masura 3 – granturi pentru investitii acordate IMM-urilor, in baza OUG 130/2020,la Masura 2 – granturi de capital de lucru? In masura in care exista un asemenea acord, va rugam sa ni-l puneti la dispozitie. Daca acest acord nu exista, va rugam sa ne precizati temeiul legal in baza caruia ati procedat la acest transfer de fonduri intre masuri si actul normativ/administrativ prin care s-a dispus acest transfer.
5) Daca a existat acordul Comisiei Europene, pentru mutarea sumei de 209 milioane de euro, de la Masura 3, la Masura 2, care este data in care Guvernul Romaniei si Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului au primit acest acord?
6) Va rugam sa ne precizati daca Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a realizat o analiza proprie a situatiei, care a determinat efectuarea unei investigatii de catre Corpul de Control al Primului-Ministru. Daca da, va rugam sa ne puneti la dispozitie concluziile acestei investigatii.
7) Va rugam sa ne precizati daca s-a solicitat Comisiei Europene extinderea termenului de acordare a ajutorului de stat pe Masura 3 – granturi pentru investitii acordate IMM-urilor, in baza OUG 130/2020, termen maximal pentru incheierea contractelor de finantare cu beneficiari fiind in prezent 30.06.2021. In masura in care nu s-a adresat o asemenea solicitare Comisiei Europene, va rog sa ne precizati ce masuri urmeaza fi luate de catre Ministerul Economiei Antreprenoriatului si Turismului pentru a NU fi pierdute fondurile atribuite de catre Comisia Europeana.
Acordurile de finanțare ale beneficiarilor cu reprezentanții Ministerului Economiei trebuie semnate pana la data de 30.06.2021, iar dacă termenul nu este respectat, IMM-urile care au aplicat la Măsura a 3a au dreptul să acționeze în instanță. Cum Granturile pentru Investiții au fost blocate încă de la început, se încearcă plasarea banilor de la o schemă la alta, în loc să existe un buget stabil pentru toate cele 3 Măsuri, cel mai probabil în fără permisiunea Comisiei Europene.
Întârzierea adoptării bugetului pe 2021 până în martie a fost un alt motiv pentru care a fost creată instabilitate în mediul antreprenorial din România. Totodată, bugetul putea fi adoptat și mai devreme dacă Ministerul urgenta procesul. Motivații pentru lipsa fondurilor sunt destule, iar plățile încă întârzie să apară, fapt ce creează instabilitate sporită în mediul antreprenorial din România. IMM-urile afectate de criza COVID-19 nu primesc sprijin pentru susținerea activității lor, riscând să fie în situația de faliment.
Comunicatul de presă este disponibil AICI.
Add comment