Start-Up Zone

Granturile pentru Investiții vor fi reluate, conform unui interviu acordat de Ministrul Economiei. Firmele vor primi banii mai târziu și vor fi nevoite să aplice din nou

Ministrul Economiei a declarat, într-un interviu acordat Economedia, că Programul Granturi pentru Investiții de până în 200.000 de euro acordate IMM-urilor afectate de pandemie va fi reluat. Decizia a fost luată în urma suspiciunilor de ilegalități care ar fi fost comise în timpul sesiunii din luna ianuarie. Năsui avea nevoie să aibă o acoperire pentru criticile vehemente pe care le-a primit în ultimele luni, ca urmare a blocării Măsurii a 3a. Măsura a 3a cel mai probabil nu va fi reluată în curând, având în vedere că plățile pentru Capital de Lucru încă sunt infime, iar firmele sunt lăsate să se confrunte cu criza COVID-19 singure.

Europa Libera a dezvăluit cum mai multe societăți au știut atunci ce procente de cofinanțare să scrie pentru a primi granturile nerambursabile. O anchetă DNA referitor la acest aspect este în lucru.

În momentul acesta discutăm în coaliție reluarea acestei M3, să fie făcută pe baze corecte, fără proiecte imobiliare”, a declarat Claudiu Năsui pentru Economedia. Acesta a mai precizat că vor fi schimbate și criteriile de departajare „subiective”. Un exemplu este cel privind nivelul cofinanțării, care va fi înlocuit. Întrebarea este cum va fi înlocuit criteriul cofinanțării și ce o să se schimbe.

Firmele care au aplicat în sesiunea anterioară vor trebui să aplice din nou dacă vor să beneficieze de granturi pentru investiții. Ministrul vrea însă să nu mai existe posibilitatea solicitării de bani pentru imobiliare.

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunțat luna trecută că Ministerul Economiei a depus plângerea penală după eșecul sesiunii din ianuarie. În documentele primite de procurori se precizează că 1.100 de firme au depus aplicații suspecte, cu 48 de ore înainte de finalizarea proiectului.

Cererile pentru granturi în din Regiunea Nord-Vest au atras cele mai mari suspiciuni de corupție, așa cum reiese din datele care au ajuns la procurori în urma plângerii penale făcute de Ministerul Economiei.

Diana Spătaru

Add comment