Claudiu Năsui, a fost investit în calitate de Ministru al Economiei începând cu data de 23 decembrie 2020. În acest timp, Năsui a reușit să blocheze Măsura a 2-a- Granturi pentru Capital de Lucru, Măsura a 3-a- Granturi pentru Investiții și programul Electric-Up. În plus, în timpul mandatului său a fost blocat și cel mai așteptat program pentru antreprenori, StartUp Nation. În acest timp, Năsui era ocupat să își delege atribuțiile și să refuze dialogul cu Consiliul de Export.
După ce plățile la Măsura a 2a au fost promise și uitate, Năsui urmărește să reia Măsura a 3a de la zero. Măsura a 3a a fost gândită prost de la început, iar cei care suferă de pe urma ei nu sunt cei care au gândit-o, ci beneficiarii, adică IMM-urile care au nevoie din ce în ce mai mare de fonduri pentru a supraviețui situației pandemiei. Ministrul vrea ca măsura să repornească luna aceasta, urmând să fie extinse codurile CAEN care pot aplica, fără posibilitatea solicitării finanțării pentru imobiliare. În loc să respingă achizițiile imobiliare din proiecte, Năsui vrea să repornească întru-totul programul, lăsând firmele să aștepte și mai mult finanțările de care au nevoie cu disperare.
Între timp, Năsui a semnat în februarie mai multe ordine prin care și-a delegat atribuțiile către secretarele de stat Simona Carmen Fătu, Valentina Saygo și Daniela Nicolescu, începând cu luna februarie. Practic, acestea ar urma să avizeze, aprobe și semneze, în numele ministrului, actele administrative care vizează domeniile pe care le-a primit fiecare. Simona Carmen Fătu va fi cea care se va ocupa de companiile din subordinea ministrului.
Unul dintre ordinele semnate de Năsui prevede delegarea către Simona Carmen Fătu a semnării actelor administrative de mandatare a reprezentanților statului în AGA, promovate de către Direcția Generală Administrația Participațiilor Statului, precum și a corespondenței cu operatorii economici emisă de această structură în legătură cu exercitarea calității de acționar al statului. Printr-un alt ordin, i-a delegat avizarea, aprobarea și semnarea actelor administrative care țin de Direcția Generală Investiții Străine și Direcția Resurse Minerale Neenergetice. Nu este clar ce atribuții îi rămân ministrului.
Tot în luna februarie Ștefan Radu Oprea l-a acuzat pe Năsui de implicare ilegală în procesul de selecție la Măsura a 3a – Granturi pentru Investiții, justificând că Năsui ar fi avut cont pe platforma MEEMA la Măsura a 3a pentru alte motive decât pentru optimizarea procesului de înscriere, cum a motivat acesta inițial.
Nici Consiliul de Export nu are o părere favorabilă despre Năsui, exportatorii străduindu-se timp de două luni să discute cu ministrul Economiei, potrivit lui Mihai Ionescu, președinte executiv ANEIR, co-președinte al Consiliului de Export. Problema ar fi că ministrul a tăiat bugetul de promovare prin care firmele participau la târgurile internaționale. În general, acolo se cunosc companiile din diferite țări, iar de multe ori se încheie contracte importante.
„Țin să remarc capacitatea, lipsa de dialog, aerul de superioritate pe care îl manifestă noua conducere a Ministerului Economiei, care ne onorează cu lipsa de prezență la această dezbatere. Nu e prima dată când refuză dialogul cu mediul de afaceri. Noi de două luni ne chinuim să avem un prim contact profesional cu ministrul aterizat din greșeală la acest minister. Dacă te uiți pe CV-ul lui, el nu are nimic în comun cu economia: în viața lui n-a lucrat o zi într-o firmă de producție. A fost orice, dar nu lucrător într-o unitate ca să înțeleagă mecanismele de funcționare a economiei. Deodată s-a trezit pus în fruntea acestui minister extrem de important”, a spus Ionescu, într-o conferință organizată de Ziarul Bursa.
Claudiu Năsui a reușit în timpul mandatului său să blocheze atât Granturile pentru Capital de Lucru și Investiții, cât și programul Electric-Up. La începutul lunii martie, ministrul USR al Economiei, Claudiu Năsui, a solicitat STS să blocheze și Electric-Up sub pretexul că se fac verificări la programul Măsura 3 – Granturi de Investiții de câte 50.000-200.000 de euro pentru IMM-uri: „Măsura 3 este blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante”, a declarat Claudiu Năsui. Prin blocarea Măsurii 3, ministrul Economiei a blocat și programul Electric-Up, care nu era gestionat de Ministerul Economiei, ci era derulat și coordonat de ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Potrivit unor surse din exterior, ministrul Claudiu Năsui nu vrea să se afle câte firme și ce firme au primit finanțare peste numărul 3.000 din cadrul Măsurii 2 – Granturi de Capital de Lucru între 2.000-150.000 de euro. Astfel, s-au dat finanțări și la firme peste nr. 3009, ceea ce este cam pe lângă lege, iar ca să mascheze această manevră, Năsui a blocat și programul Electric-Up pentru panouri solare coordonat de Virgil Popescu.
Năsui pare să nu realizeze nimic concret încă de când a căpătat funcția de Ministru al Economiei, decât să blocheze programe importante pentru IMM-uri și să promită că plățile vor fi realizate în cel mai scurt timp. Promisiunile lui Năsui însă nu reflectă deloc realitatea, acesta distrugând programele pentru firmele care suferă de pe urma crizei COVID-19.
Add comment