Start-Up Zone

Ministerul Economiei vine cu alte pretexte privind neefectuarea plăților pentru Capital de Lucru, din nou fără acțiuni reale

Ministerul Economiei publică pe pagina oficială imm.gov.ro un comunicat de presă privind situația plăților pentru Măsura a 2a: Capital de Lucru. În comunicat Ministerul Economiei susține că publicarea Bugetului 2021 în Monitorul Oficial pornește plățile pentru contractele de ajutor de stat din Măsura 2 – Capital de lucru.

“Vor fi disponibili imediat aproximativ 150 milioane de euro. Este important să știți că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plățile către beneficiari.” – a declarat Ministerul Economiei în comunicat.

În ceea ce privește justificarea pentru amânarea continuă și repetată a plăților, este justificat că “banii trebuie să parcurgă un circuit legal până la beneficiar. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului îi primește de la Trezoreria statului. Apoi îi înaintează agenției teritoriale, care, la rândul ei, îi trimite la bancă. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.” – având în vedere că înscrierea la Măsura a 2a s-a finalizat în luna octombrie, până la acest moment au trecut 5 luni, iar plățile trebuiau finalizate până acum, având în vedere că Măsura a 2a este destinată firmelor care au avut de suferit cel mai mult de pe urma pandemiei și au nevoie de bani pentru a plăti datoriile curente și restante din perioada în care activitatea lor a fost suspendată sau încetinită de epidemia de COVID-19. Firmele au nevoie la acest moment de plăți, nu de justificări și scuze din partea Ministerului Economiei, la fel cum au fost oferite și până acum.

“După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat. În cazul în care sistemul merge fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi.” – situația prezentată aici ar fi una ideală, însă întârzierile sunt la ordinea zilei, nefiind efectuate atât de multe plăți.

Ordinea plăților se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari.

În cadrul Măsurii 2, sunt total de plată 650 de milioane de euro.

Încă 500 de milioane de euro

În comunicat Ministerul Economiei declară că “va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC și React EU, iar deblocarea restului de finanțare e îngreunată.”

În comunicat este atașat și un grafic cu situația la zi a solicitărilor, aprobărilor și plăților din Măsura 2.

Prezentare stadiu Măsura 2

Redactia

Add comment