Start-Up Zone

Birocrație execesivă la Măsura a 2a. Măsura a 3a- blocată, HoReCa este încă la nivel de promisiune.

Situația la Măsura a 3a – Granturi pentru Investiții de câte 50.000-200.000 de euro pentru firme nu pare că se va îmbunătăți, ba mai mult, aceasta este „blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante”, după cum a precizat, miercuri, Ministerul Economiei, într-un comunicat.

„Ministerul continuă și anul acesta măsurile de ajutor din Programul de granturi pentru IMM. Pe lângă Măsura 1, care vizează microgranturile (ajutoare de stat de câte 2.000 de euro pentru microîntreprinderi), și Măsura 2, granturi pentru capital de lucru, va fi operaționalizată și Măsura 3, granturi pentru investiții, blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante” – spune Ministerul Economiei.

Parlamentul a adoptat Legea Bugetului pe anul 2021. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. 92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19.

Ministerul va administra anul acesta mai multe programe de ajutor. Pentru programul Start-Up Nation s-au alocat 641 de milioane de lei, banii fiind destinați plăților către firmele beneficiare din ediția a doua – 2018-2019, care au depus deconturi și nu și-au primit granturile de la stat.

“Parlamentul României a adoptat Legea Bugetului pe anul 2021. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are alocat pentru acest an un buget de aproape două ori mai mare decât anul trecut, creditele bugetare aprobate totalizând 6,6 miliarde de lei. 92% din acest buget va fi folosit pentru ajutoare acordate sectorului privat, afectat de măsurile impuse de stat pentru controlul pandemiei COVID 19.

Ministerul va administra anul acesta mai multe programe de ajutor pentru economie. Potrivit legii bugetului, unul dintre ele este Programul pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.
Obiectivul principal al sprijinului financiar este să asigure continuitatea activităţii operatorilor economici din sectorul turistic, structuri de cazare, structuri de alimentaţie, agenţii de turism, grav afectaţi de impactul economic al epidemiei de coronavirus prin îmbunătăţirea accesului la lichidităţi, pentru a-i ajuta să îşi continue activitatea şi să păstreze locurile de muncă. În acest sens, Programul a fost legiferat deja prin recenta OUG 10/2021, denumită generic “Ordonanța HoReCa”, prin care ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN specifice turismului.” Deși Ministerul Economiei încearcă să păstreze o imagine clară asupra programului HoReCa, adevărul acesta este că a fost amânat, iar firmele afectate de pandemie sunt încă în riscul de a dispărea până este demarat.

“Ministerul continuă și anul acesta măsurile de ajutor din Programul de granturi pentru IMM. Pe lângă Măsura 1, care vizează microgranturile (ajutoare de stat de câte 2.000 de euro pentru microîntreprinderi), și Măsura 2, granturi pentru capital de lucru, va fi operaționalizată și Măsura 3, granturi pentru investiții, blocată momentan până la remedierea unor probleme apărute la modul de selecție a firmelor solicitante.
Obiectivul principal al acestei scheme de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului
SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Atașat la acest comunicat, găsiți sinteza Programelor finanțate prin buget.”

Din păcate, Granturile pentru Capital de Lucru sunt desfășurate cu probleme în ceea ce privește dificultatea încărcării tuturor ordinelor de plată în aplicație, în timp ce banii nu par să mai vină; Granturile pentru Investiții încă sunt blocate până Corpul de Control va cerceta suspiciunile de fraudă; iar HoReCa a rămas doar la nivel de promisiune, fiind amânat deja și stârnind numeroase controverse în rândul antreprenorilor. Ministerul Economiei ar trebui să gestioneze fondurile nerambursabile cu o seriozitate mai mare, având în vedere că antreprenorii și-au pierdut încrederea în competențele acestuia.

Diana Spătaru

Add comment