Start-Up Zone

Ajutoarele de stat de 500 milioane Euro pentru HoReCa, AMANATE

Ministerul Economiei vrea să complice și să amâne schema de ajutoare de stat de 500 milioane de euro pentru restaurante, pensiuni, agenții de turism și alte firme din sectorul HoReCa, potrivit unui proiect oficial de modificare a ordonanței de urgență 224/2021.

Istoricul ajutoarelor de stat pentru HoReCa:

  • În fosta guvernare Orban (PNL), ministrul de atunci al Economiei, Virgil Popescu (PNL), a făcut, înainte de alegerile legislative, un proiect de schemă de ajutor de stat de 500 de milioane de euro pentru sectorul HoReCa și agențiile de turism
  • Au venit alegerile, s-a format un nou guvern, cu Florin Cîțu (PNL) premier, iar Ministerul Economiei s-a spart în Ministerul Economiei, Antreprenorialului și Turismului și Ministerul Energiei. Virgil Popescu a preluat partea de Energie, iar la Economie a venit Claudiu Năsui, de la USRPLUS.
  • Năsui a introdus în ședința de Guvern proiectul de ordonanță de urgență făcut de Popescu, iar noul Guvern Cîțu l-a aprobat pe data de 30 decembrie 2020 și l-a publicat în Monitorul Oficial în ultima zi a anului 2020. Așa a apărut OUG 224/2020, care prevede instituirea schemei de ajutoare de stat de 500 de milioane de euro din bani de la bugetul național, pentru HoReCa.
  • Conform OUG 224/2020, aflate în vigoare, noul ministru Claudiu Năsui are la dispoziție 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței să dea procedura de implementare a programului. Ca atare, pe undeva prin februarie-martie 2021 ar fi urmat să pornească schema de ajutor, pe OUG 224/2020

Proiectul, pe lângă amânare, mai suferă și de modificări, în sensul în care rămân aceleași 11 coduri CAEN eligibile, dar se propune condiționarea de anumite licențe sau excluderea ONG-urilor de la finanțare.

Diana Spătaru

Add comment