România se află pe primul loc în clasamentul UE la suprafaţa cultivată, dar şi la producţia de porumb boabe şi floarea soarelui
Potrivit datelelor provizorii ale Recensământului Agricol, publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), Producţia agricolă vegetală a crescut în 2021, comparativ cu anul precedent, la cereale pentru boabe, plante uleioase şi leguminoase pentru boabe şi a scăzut la cartofi şi legume.
Potrivit sursei citate, suprafaţa cultivată anul trecut a scăzut la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, cartofi, legume şi a crescut la plante uleioase. Astfel, suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe s-a redus cu 1,2%, în timp ce producţia a crescut cu 49,8%, faţă de anul precedent, în principal datorită randamentelor la hectar (producţia medie la hectar), citează adevărul.ro
Comparativ cu unele state membre ale Uniunii Europene, în anul 2021, la porumb boabe şi floarea soarelui, România s-a situat pe primul loc, atât la suprafaţa cultivată cât şi la producţia realizată.
Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2021 reprezintă 47,3% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 41,1%. Producţia de cereale a crescut în principal datorită creşterii cu 61,5% a producţiei de grâu care are o pondere de 38% în producţia de cereale.
La leguminoase pentru boabe producţia a crescut faţă de anul precedent cu 37,7%, ca urmare a creşterii în principal a randamentului la hectar.
În cazul plantelor uleioase, producţia a crescut cu 40,2%, iar suprafaţa cultivată cu 1%. Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la rapiţă (+73,5%), floarea soarelui (+32,7%) şi soia boabe (+7,8%).
La cartofi, suprafaţa cultivată a scăzut cu 14,3%, iar producţia cu 13,9%. În cazul legumelor producţia a scăzut cu 1,2%, ca urmare a scăderii suprafeţei cultivate. În anul 2021, producţia de struguri a crescut cu 6,3%, ca urmare a creşterii randamentului la hectar (+7,6%), faţă de anul precedent, iar suprafaţa cultivată a scăzut cu 1,2%. Producţia de fructe din livezi a crescut faţă de anul precedent cu 11%, datorită creşterii randamentelor la hectar dar şi a suprafeţelor cultivate.
La grâu, România s-a situat pe locul patru la suprafaţa cultivată şi la producţia realizată după Franţa, Germania şi Polonia. La cartofi, România s-a situat pe locul şase la suprafaţa cultivată după Germania, Polonia, Olanda, Franţa, Belgia şi pe locul opt la producţia realizată după Germania, Franţa, Polonia, Olanda, Belgia, Danemarca şi Spania. Suprafaţa cultivată cu porumb boabe anul trecut a fost de 2.493.000 hectare, iar producţia realizată a fost de 14.445.000 tone. La floarea-soarelui, suprafaţa cultivată s-a ridicat la 1.112.000 hectare, iar producţia totală a fost de 2.818.000 tone. Suprafaţa cultivată cu grâu a fost în anul 2021 de 2.167.000 hectare, iar producţia totală a fost de 10.325.000 tone.
sursa: agro-tv.ro
Add comment