Start-Up Zone

13 milioane de lei pentru finanțarea propunerilor de proiecte culturale

Administrația Fondului Cultural Național a anunțat în cursul săptămânii trecute alocarea a 13 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor și programelor culturale în sesiunea II/2022.

Perioada de înscriere a proiectelor culturale pe platforma online demarează astăzi, 1 martie 2022 și se va finaliza pe 30 aprilie 2022.

Proiectele culturale pot fi încadrate în 11 arii tematice:

  1. Arte vizuale
  2. Teatru
  3. Muzică
  4. Dans
  5. Artă digitală și noile medii
  6. Educație prin cultură
  7. Intervenție culturală,
  8. Patrimoniu cultural material
  9. Patrimoniu cultural imaterial
  10. Promovarea culturii scrise
  11. Proiecte cu caracter repetitiv

Începând cu această sesiune un operator cultural nu poate înscrie în concurs mai mult de 2 (două) oferte culturale pe sesiune, dintre care poate propune un singur program multianual.

Se menține condiția de eligibilitate ca ofertele culturale depuse să nu fie co-finanțate din alte fonduri publice care aplică scheme de minimis.

Înscrieri pentru evaluatori

AFCN a anunțat totodată că cei interesați să se implice ca evaluatori, își pot depune candidatura în aplicația online.

Candidatura se depune individual, începând cu 1 martie, prin completarea unui profil personal în aplicația online, accesibilă la www.afcn-experti.ro, urmată de selectarea butonului de înscriere la sesiunea curentă și selectarea a maximum două arii tematice de expertiză.

Termenul limită pentru înscrierea ofertelor culturale și a candidaturii evaluatorilor este 30 martie 2022, ora 17:00

Sursa: AFCN

Redactia START UP ZONE

Add comment