Start-Up Zone

Schema HoReCa: Finalizarea platii ajutoarelor de stat, în ianuarie 2022

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului publică listele celor 39.498 de beneficiari plătiți în total până la data de 27 ianuarie a.c. pentru cele trei măsuri gestionate și implementate. Mai exact, este vorba despre 17.368 de beneficiari pentru prima sesiune a Măsurii 1 (Microgranturi), 13.836 pentru Măsura 2 (Granturi pentru capital de lucru) și alți 8.294 pentru HoReCa!

„O veste foarte bună pentru antreprenorii din sectorul HoReCa, care au aplicat cu succes pentru schema de ajutor de stat dedicată lor, este că sumele au început să le fie virate în conturi! Banii au ajuns la băncile partenere și, până la sfârșitul acestei luni, toți beneficiarii vor fi plătiți! Este vorba de a doua prorată în valoare de peste 1,2 miliarde de lei, care închide, astfel, programul”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Etapele de înscriere, interogarea automată a bazelor de date, verificarea și evaluarea, apoi etapele de contractare, decontare, plată și raportare, toate au fost duse la bun sfârșit datorită echipelor din cadrul instituției și Agențiilor pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului, ale partenerilor din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale și, nu în ultimul rând, eforturilor susținute ale partenerilor bancari.

Concret, preverificarea și evaluarea electronică au fost realizate pentru un volum total de 122.952 de aplicanți, dintre care: 29.250 la prima sesiune a Măsurii 1, 22.226 pentru Măsura 2, 27.736 la fosta Măsura 3, preluată acum de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru care s-a efectuat înscrierea și preverificarea electronică, 33.555 în ceea ce privește cea de-a doua sesiune a Măsurii 1 și 10.185 pentru HoReCa.

În cele ce urmează, ministerul își propune definitivarea cât mai rapidă a măsurilor aflate încă în plată, inclusiv pentru cei 2.885 de aplicanți admiși ai Măsurii 2 care nu și-au primit încă granturile și pentru care, prin Legea Bugetului de Stat, au fost solicitate 570 milioane lei. Un alt deziderat este urgentarea deschiderii noilor instrumente de sprijin bugetate pentru anul curent, care vor contribui la înființarea și dezvoltarea întreprinderilor românești.

Sursa: Ministerul Antreprenoriatului si Turismului

Redactia START UP ZONE

Add comment