Legea nr. 286 şi 287/2021 prevede completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Ca noutate se va aplica cota redusă de TVA de 5% pentru o nouă categorie de livrări de bunuri.
Aşadar, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00.
Cota redusă se aplică şi pentru livrările de lemn de foc realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.
Modificarea este binevenită având în vedere creşterile de preţ de la an la an pentru această categorie de bunuri.
sursa: lexcafe.ro
Add comment