ADR SV Oltenia, în calitate de Autoritate de Management si titular de program pentru POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027, se află în plin proces de elaborare a viitorului Program Operațional dedicat regiunii, și a realizat, pornind de la nevoile de dezvoltare și provocările identificate în cadrul consultărilor parteneriale, o nouă versiune a POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Noua variantă de Program a fost înaintată, în data de 15 noiembrie a.c., Ministerului Investițiilor si Proiectelor Europene (MIPE), în vederea demarării procesului de consultare la nivel național, conform calendarului transmis de MIPE.
POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 este un document strategic de programare și principalul instrument de finanțare pentru proiectele de dezvoltare ale regiunii din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul de stat, adresându-se atât autorităților publice, cât și mediului privat, în vederea creșterii calității vieții în regiune.
În perioada 2021-2027, aproximativ 1,2 miliarde Euro vor fi alocați în Regiunea Sud-Vest Oltenia pentru investiții ce vor viza cercetarea-inovarea, transferul tehnologic, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea în folosul cetățenilor, eficiența energetică, dezvoltarea urbană, mobilitatea și accesibilitatea, infrastructura verde și biodiversitatea, infrastructura educațională, de turism și patrimoniu cultural.
Versiunea POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 poate fi consultată pe site-ul ADR Sud-Vest Oltenia, la link-ul de mai jos.
Sursa: ADR Sud-Vest Oltenia
Add comment