Ministerul Economiei a reluat, săptămâna aceasta, plata ajutoarelor de stat către beneficiarii de la Măsura 2 – granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 euro, fiind reliefate plățile efectuate din noul buget mutat de la Măsura 3.
În total, de anul trecut până acum, prin Măsura 2, s-au plătit 8.365 de firme, cu granturi de capital de lucru în valoare totală de 2,576 miliarde lei, adică aproximativ 524 milioane euro, la cursul prezent.
În toată luna iulie, s-au efectuat 46 de plăți către firme. Abia 8 firme au fost plătite în primele 3 săptămâni ale lunii, dar în ultima săptămână plățile s-au dezmorțit ca urmare a bugetului suplimentar intrat la Măsura 2 din transferul de la Măsura 3 – granturi de investiții, care a fost lichidată de guvernanți.
Astfel, din noul buget, de 241 milioane euro, venit prin transferul de la M3 la M2, au apucat să fie plătite 38 de firme, cu granturi de capital de lucru în valoare totală de 10.020.761 lei, adică puțin peste 2 milioane euro. Plățile au fost făcute zilele trecute.
Ultima firmă plătită figurează la numărul de ordine RUE 14878, un beneficiar care a încasat 11.9171 lei de la Agenția Ploiești.
Acești beneficiari au primit de la agențiile IMM notificări, începând de la finalul săptămînii trecute, și s-au grăbit să-și descarce contractele, să le semneze și să le încarce cu dovada cofinanțării de 15%, iar apoi au virat cofinanțarea în contul special de grant deschis la banca parteneră și au primit banii. Acum, ei trebuie să efectueze cheltuielile și să încare facturile în sistemul electronic de granturi, în cel mult 6 luni.
Cei care au granturi de peste 10.000 de euro trebuie să dea și anunțuri/comunicate în presă, la începutul și la sfârșitul proiectului.
Mai sunt 4.637 solicitanți (care fuseseră admiși în lista de așteptare) care au primit și ei notificări să-și semneze contractele de finanțare, pentru a fi plătiți din cei 241 milioane de euro – buget suplimentar. Ultimul aplicant în această situație este la numărul RUE 15621.
Dintre aceștia:
- un număr de 1.058 de aplicanți au primit notificări, dar încă nu și-au semnat contractele de finanțare, dintr-un motiv sau altul. Ultimul în situația aceasta figurează la RUE 15.620, o companie care ar trebui să primească suma de 328.000 de lei de la Agenția Cluj. De la momentul în care primesc contractele în sistemul electronic, oamenii au la dispoziție 20 de zile să le semneze și să le reîncarce cu dovada cofinanțării.
- un număr de 2.423 solicitanți au semnat contractele, dar acum așteaptă să semneze și agenția IMM. Ultima în situația aceasta este la RUE 15621, o firmă care trebuie să primească 248.000 lei de la Agenția Cluj-Napoca.
- un număr de 1.156 solicitanți sunt cu contractele semnate și de o parte și de alta. Ei trebuie să pună banii de cofinanțare în contul de grant deschis la banca parteneră, dacă nu au făcut-o deja. În orice caz, e bine să țină legătura cu banca parteneră să definitiveze procedurile și să-și primească banii. Ultima în situația aceasta este la RUE 15618, o firmă care trebuie să primească 725.000 lei de la Agenția Constanța
Add comment