Start-Up Zone

Proprietarii de apartamente cu încălzire centralizată, obligaţi să monteze contoare

Legea nr. 196/2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică și pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare în  ianuarie anul viitor.

Astfel, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.

În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.

Persoanele care nu vor respecta termenul limită ce de 31 decembrie 2021 vor fi sancționate cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Legea mai prevede interzicerea sistării furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece: ”Producătorii/furnizorii agentului termic au obligația să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autoritățile administrației publice locale. Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii și/sau furnizorii de agent termic primar, precum și sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară”.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment