Asociația Forța Fermierilor participă, miercuri, la protest al tractoarelor în jurul Palatului Parlamentului, a cărui obiectiv este a scoate în relief faptul că agricultura națională ar trebui să fie printre prioritățile strategice ale acestui an. Acțiunea este adresată tuturor parlamentarilor din actuala majoritate și liderilor politici ai partidelor la putere.
Membrii Asociației Forța Fermierilor, fermierii României, în general, din toate sectoarele de activitate, că vorbim de zona vegetală, că vorbim de zootehnie din toate regiunile țării au această nemulțumire că agricultura națională este puternic subfinanțată. Ce înseamnă asta? Avem subvenții de la bugetul național cu 50% mai mici față de 2020. Fondurile europene în agricultură pentru proiectele pe care fermierii urmează să le depună pe perioada de tranziție, adică anul acesta și anul viitor, sunt blocate. Suntem la jumătatea anului și deja avem doar câteva ghiduri în dezbatere publică. Nu a demarat nicio măsură. Avem blocaj în sectorul de creștere a bovinelor, tot din cauza finanțării deficitare. Avem blocaj în sectorul de creștere a porcului, pesta porcină africană a dus ca doar 25% din consumul intern de carne să mai fie acoperit din producție internă. Doar de carne proaspătă vorbim. Această subfinanțare afectează toate sectoarele agricole. Avem sectorul de creștere a păsărilor afectat recent. Guvernul, deși promisese despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară din anul 2020, nu s-a ținut de cuvânt. Anul acesta nu este secetă, dar dacă anul trecut fermierii n-au încasat nimic, cu ce bani să facă lucrările în acest an?
-a declarat pentru Economedia Vlad Macovei, președinte Forța Fermierilor.
Potrivit lui, 75% din carnea din magazine și din tot ce înseamnă retail vine din afara țării. „Și-a pus cineva problema ce înseamnă de fapt un kilogram de carne adus din afara României? Din 10 lei cât ar costa kilogramul de carne adus din afara țării, în țară rămân 1 lei TVA, mai rămâne un adaos comercial de 2 lei. Din 10 lei, 2-3 lei rămân în țară, restul pleacă afară. Pe un kilogram de carne românească, toți cei 10 lei rămân în țară”, afirmă reprezentantul fermierilor.
„Ce cer fermierii? Să hrănească acest popor!”, susține Vlad Macovei.
Membrii Asociației Forța Fermierilor își propun ca prin acest protest public să oprească bătaia de joc la care este supus sectorul agroalimentar: subvenții de la bugetul național înjumătățite față de 2020, întârzierea demarării noilor sesiuni de depunere a proiectelor europene, blocajul financiar din sectorul creșterii bovinelor, colapsul sectorului de creștere a porcinelor, problemele noi din sectorul creșterii păsărilor, renunțarea la programul Tomata, excluderea investițiilor în irigații și a celor opt depozite regionale din PNRR, riscul de insolvență pentru fermierii afectați de secetă în 2020 din cauza neacordării despăgubirilor, lipsa unei consultări reale cu fermierii pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027
– se arată într-un comunicat al Asociației.
„Acest protest este al tuturor fermierilor români, fie că sunt din sectorul vegetal, fie că sunt din zootehnie. Subfinanțarea cronică a agriculturii este o problemă la nivel întregii țări. Vorbim de securitatea alimentară a României și de viitorul satului românesc. Toți fermierii care doresc să vină la acest protest sunt bineveniți, este important ca mediul asociativ din agricultură să vorbească pe o singură voce. Am ales ca loc al protestului Palatul Parlamentului pentru că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, conform Constituției. Iar acești fermieri, cărora le-a ajuns cuțitul la os, sunt parte a poporului român, și hrănesc acest popor, iar semnalul lor de alarmă trebuie ascultat și, mai departe, găsite soluții pentru rezolvarea problemelor din agricultură”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.
„Menționăm că revendicările membrilor Asociației Forța Fermierilor nu au conținut politic. Respectăm actuala majoritate parlamentară, îi vom cere doar, răspicat, să îi respecte pe fermierii români și, deopotrivă, pe consumatorii români. Nu vom permite niciun moment, la protestele ce vor fi organizate, transmiterea de mesaje politice, indiferent că vor veni de la Putere sau din Opoziție”, se mai arată în comunicat.
Add comment