Persoanele care nu au încheiat contracte de furnizare a energiei electrice pe piața liberă riscă să plătească, de la 1 iulie, facturi mult mai mari decât acum. Totodată, aceștia plătesc energie electrică mai scumpă de la 1 ianuarie, când a început efectiv liberalizarea, însă de la 1 iulie prețurile vor fi și mai mari.
La sfârșitul lunii martie, doar 40% dintre consumatorii de energie se aflau pe piața liberă. Restul se aflau în regim de serviciu universal. Un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prevede că furnizorii de ultimă instanță pot acorda discounturi până la 30 iunie 2021.
De la 1 iulie, vor apărea modificări cu mare impact aspra prețurilor la consumator: cresc tarifele la furnizorii de ultimă instanță și dispar unele obligații ale acestora.
Acești furnizori, la care se află cei mai mulți consumatori casnici, vor putea trimite facturi mult mai mari decât până acum. În primul rând, vor crește tarifele practicate de furnizorii de ultimă instanță, adică Enel, Electrica, CEZ, E.ON, cu până la 7%. În plus, dispar și acele obligații ale furnizorilor, care pot determina consumatorii casnici să aleagă oferte cu valoarea cea mai mică, pe piața liberă, la același furnizor sau la altul.
Ce prevede Ordinul:
– Până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică.
– Sunt prevăzute obligații suplimentare pentru furnizorii de ultimă instanță de informare a clienților casnici, respectiv de a transmite, o dată cu fiecare factură emisă până la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare precum și un Formular de selecție ofertă.
– Formularul de selecție ofertă conține oferta concurențială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurențială alternativă și oferta de serviciu universal, oferte aplicabile în semestrul I 2021, precum și valoarea reducerii comerciale acordate și perioada de aplicare. Prin completarea acestui formular clientul poate alege direct oferta concurențială optimă, iar transmiterea formularului prin selecția unei oferte constituie acordul de contractare și, implicit, obligație contractuală pentru ambele părți. Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat și semnat de către client.
– Ulterior, furnizorul are obligația ca, după cel puțin 5 zile de la data primirii formularului de selecție completat, să transmită clientului final, o dată cu prima factură, o copie a contractului de furnizare semnat
Sunt așteptate scumpiri la energie foarte mari
Fără acest ordin al ANRE, consumatorii casnici care nu alegeau o ofertă pe piața liberă ar fi plătit de la 1 ianuarie facturi cu până la 26% mai mari, în regim de serviciu universal. Ordinul a mai tăiat din aceste creșteri uriașe și a lăsat timp clienților să încheie contracte pe piața liberă mai avantajoase decât cele de serviciu universal. Ordinul a fost necesar și în condițiile în care consumatorii casnici nu erau suficient de bine informați asupra procesului de liberalizare, creându-se haos pe piața energiei și panică în rândul consumatorilor. Forțat de împrejurări, ANRE a emis acest ordin.
Însă chiar și în condițiile în care a fost acordată această perioadă de șase luni pentru informare și pentru încheierea de contracte pe piața liberă, la prețuri mai avantajoase, foarte mulți consumatori încă au rămas în serviciu universal.
De la 1 iulie, se vor adăuga și aceste creșteri de tarife de până în 7% ale furnizorilor de ultimă instanță, la cele de până în 26% de la începutul anului.
Potrivit unui document al Consiliului Concurenței din luna martie, diferența între prețul pentru serviciu universal și cea mai ieftină ofertă concurențială poate fi semnificativă în cazul unor furnizori de ultimă instanță, precum Enel Energie, Enel Energie Muntenia și CEZ Vânzare. La alți furnizori de ultimă instanță, E.ON Energie și Electrica Furnizare, diferența este foarte mică. Prețul pentru serviciu universal este mai mare decât cea mai ieftină ofertă concurențială cu 2-4% în cazul Electrica Furnizare și E.ON Energie România, respectiv cu 9-16% în cazul Enel Energie, Enel Energie Muntenia și CEZ Vânzare.
Prețurile sunt încă avantajoase pentru cei care încheie acum contracte pe piața liberă. Nu același lucru se poate spune de la 1 iulie. Aflarea unui consumator pe piața serviciului universal ar trebui să fie o excepție, nu o regulă. Adică, un consumator primește energie de la un furnizor de ultimă instanță doar în situații excepționale, de exemplu atunci când furnizorul său intră brusc în faliment și nu a apucat să se mute la altă companie. De aceea și prețul pentru serviciul universal poate fi mai mare, însă acesta nu ar trebui acceptat pe o perioadă prea mare. Adică mai mare de o lună, de exemplu.
Potrivit Asociației Energia Inteligentă, prețul energiei electrice la consumatorul final, ar putea crește după 1 iulie cu circa 10%.
Pentru cei care încă nu sunt hotărâți sau nu știu să încheie contracte pe piața liberă, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat tutoriale video prin care îi învață pe consumatorii de energie electrică și gaze naturale cum să aleagă cele mai bune oferte de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale. ANRE a mai publicat două tutoriale prin care a explicat cum pot fi folosite, pas cu pas, comparatoarele de prețuri.
Add comment