Plățile firmelor care au aplicat la Măsura 2 din schema de ajutoare de stat COVID pentru IMM-uri sunt procesate din ce în ce mai încet, pe fondul epuizării bugetului, așa cum arată acum datele oficiale de la Ministerul Economiei. După ce banii au fost mutați de la Măsura a 3a, aceștia par epuizați, iar incompetența generată a Ministerului Economiei afectează grav distribuirea corectă a Granturilor pentru Capital de Lucru.
Un număr de 7255 de solicitanți și-au primit banii la Măsura 2 – granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro, de anul trecut și până joi, 29 aprilie 2021.
În ultimele zile, 221 de beneficiari au fost plătiți, ritmul plăților scăzând pe măsura consumării bugetului disponibil în cadrul anvelopei de fonduri europene. Săptămâna trecută au fost plătiți 1.344 de beneficiari la Măsura 2, iar în săptămâna precedentă fuseseră plătite 1.690 de contracte de finanțare. Dacă Ministrul Economiei știa că mutarea bugetului dintr-o parte în alta nu va ajuta toate firmele să primească banii pentru Capital de Lucru, nu trebuia să o facă, având în vedere că acum se caută altă sursă de finanțare care adâncește și mai mult problema distribuției fondurilor.
În total, au fost achitați aproape 2,28 miliarde de lei către beneficiarii de la Măsura 2. Sumele plătite în ultimele zile se ridică la 57,4 milioane de lei.
Ultima firmă pltăită până acum figurează la numărul RUE 8999 – este o firmă care a obținut 33.000 de lei, de la Agenția regională Ploiești. Este inadmisibil ca schema de ajutor de stat pentru Capital de Lucru să fie gestionată atât de prost, având în vedere că Ministrul Economiei știa de la bun început de câți bani este nevoie pentru a plăti toate firmele care au aplicat.
Alți 452 de solicitanți au contractele semnate și urmează să-și primească banii de la stat, prin intermediul băncii partenere pe care au ales-o. Ultimul contract semnat și încă neplătit figurează la RUE 9.499.
În plus, sunt 459 de solicitanți care au primit notificare și trebuie să-și descarce contractele, să le semneze și să le reîncarce în sistemul electronic de granturi IMM împreună cu dovada cofinanțării de 15%, pentru ca apoi să le semneze și agenția și să-și ia și ei banii de la stat. Ultima astfel de notificare transmisă este pentru o firmă care figurează la numărul RUE 9.500, care a solicitat 300.000 de lei de la Agenția București. Alți 122 de solicitanți au transmis în sistem contractul semnat și așteaptă să le semneze și agenția.
Bugetul actual este disponibil pentru a acoperi plățile „spre RUE 10.000”, iar Ministerul Economiei ar trebui să găsească rapid o sursă de venit pentru firmele care au aplicat la Măsura a 2a.
În total, s-au înscris la Măsura 2 un număr de 22.226 de solicitanți.
Pentru restul de plăți eligibile, Ministerul Economiei mai caută bani astfel încât să se încadreze în anvelopa de fonduri europene pentru a putea deconta de la Bruxelles cheltuielile eligibile, astfel încât statul să nu rămînă cu pierderi la bugetul național.
Inițial, fostul guvern Orban a alocat la Măsura 2 un buget total de 350 de milioane de euro, din care 265 de milioane de euro din fonduri europene (prin Programul Operațional Competitivitate), 42,5 milioane de euro de la bugetul de stat și restul de 42,5 milioane de euro de la beneficiari.
Ulterior, în urma solicitărilor masive, înainte de alegerile parlamentare, guvernul a decis, prin OUG 199/2020, să majoreze bugetul Măsurii 2 la 1 miliard de euro (cu tot cu cofinanțarea de la bugetul de stat și cea a beneficiarilor) . Restul de fonduri europene ar fi trebuit să fie asigurat nu din Programul de Competitivitate, ci dintr-o altă sursă europeană: React EU. Au venit însă alegerile parlamentare, iar PNL a ieșit pe locul al doilea și a făcut coaliție cu USR PLUS și cu UDMR pentru a se putea menține la putere.
Ministerul Fondurilor Europene (redenumit MIPE) și Ministerul Economiei (redenumit MEAT) au revenit USR PLUS, iar noii miniștri au reclamat că fostul guvern integral PNL nu a asigurat programarea React EU, pentru a se putea trage efectiv bani europeni din această facilitate. Schimbaea Guvernului și mai ales a conducerii Ministerului Economiei a fost catastrofală pentru IMM-uri, având în vedere că la conducerea Ministerului Economiei i-a revenit lui Claudiu Năsui, iar acesta, încă din momentul în care a preluat funcția, a ajutat la a implementat deficitar Măsura a 2a, ba chiar a blocat Măsura a 3a.
Și bugetul de stat pe anul 2021 s-a aprobat greu, abia în luna martie.
Ca soluție imediată, MEAT și MIPE au luat 209 milioane de euro de la Măsura 3 – blocată prin plângere penală de către ministrul Economiei, Claudiu Năsui – și i-a pus pus la Măsura 2. Aceștia sunt bani tot din Programul Operațional Competitvitate. Astfel s-a putut coborî acum cu bugetul până la RUE 9.500 în lista de aplicanți de la Măsura 2.
Mai departe, MEAT caută bani pentru continuarea plăților către ceilalți solicitanți eligibili, cărora fosta guvernare le-a promis bani înainte de alegeri.
„Măsura 2 este una dintre cele mai grele provocări a ministerului. Am găsit măsura cu finanțare europeană de 265 de milioane de euro, dar cu un OUG dat în 18 noiembrie 2020 care promitea 765 de milioane de euro. Deci 500 de milioane de euro din bani europeni în plus pe care nu-i aveam și nu-i avem nici acum. Cu toate acestea am deblocat măsura și până la 1 mai vom avea deja plăți efectuate efective de 467 de milioane de euro, adică aproape dublu bugetului inițial. Mai avem o parte din suma lipsă de acoperit, dar alături de ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, facem eforturi consistente, și lucrăm în fiecare zi să găsim o soluție agreată de Comisia europeană pentru a putea aduce cât mai rapid și restul de finanțare” – a declarat ministrul Economiei, Claudiu Năsui.
Soluția normală, dar mai dificilă,ar fi ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) programeze React EU și să aloce fonduri europene de acolo.. O altă soluție posibilă ar fi să lichideze tot bugetul disponibil al Măsurii 3, care și așa este blocată și să alimenteze Măsura 2, dar nici așa nu ar ajunge banii.
Ministerul Economiei, însă, gestionează din ce în ce mai prost alocarea bugetului pentru Măsura a 2a Capital de Lucru, iar pe lângă faptul că firmele sunt plătite din ce în ce mai încet, banii pentru Măsura a 2a trebuie luați din alt fond, generând o situație fără precedent în care nu există un viitor concret pentru cea mai așteptată măsură de IMM-uri.
Add comment