Săptămâna trecută, un număr de 537 de firme au primit ajutoarele de stat din cadrul Măsurii 2 – Granturi pentru Capital de Lucru de 2.000-150.000 euro, mai mult decât acum două săptămâni, atunci când fuseseră plătiți un număr de 140 de beneficiari.
Această situație nu este, totodată, nicidecum la fel cum a promis Ministerul Economiei, care anunța că “După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat. În cazul în care sistemul merge fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi.” – situația prezentată aici ar fi una ideală, însă întârzierile sunt la ordinea zilei, nefiind efectuate atât de multe plăți.
Cele 537 de plăți efectuate în ultima săptămână totalizează circa 33 milioane euro. Potrivit situației de la data de 2 aprilie 2021, ora 10.30, rămăseseră 12.985 de firme admise la finanțare și neplătite, însă Ministerul Economiei a dat asigurări, zilele trecute, că a accelerat deja plățile și că în acest moment este disponibil un buget de aproape 360 de milioane de euro pentru plăți din bugetul pe anul 2021, urmând ca în perioada următoare să se coboare cu plățile în lista de aplicanți până la firmele cu număr de ordine RUE 9.000.
La Măsura 1 – microgranturi de câte 2.000 de euro, în ultima săptămână s-au mai plătit 40 de solicitanți. 85 de contracte semnate la Măsura 1 erau încă neplătite, vineri dimineața. În total, peste 17.200 de beneficiari și-au primit microgranturile.
Add comment