Firmele mici și mijlocii (IMM) din cele 5 județe ale Regiunii Sud-Vest Oltenia vor putea beneficia de găzduire și alte servicii specifice în parcuri induriale finanțate cu fonduri europene, printr-o măsură scoasă recent în consultare publică.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia a lansat, miercuri, în consultare publică proiectul de Ghid al solicitantului pentru apelul de proiecte „Parcuri industriale”, din cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Vor putea depune proiecte autorităţile publice locale din mediul urban sau rural din regiunea Sud-Vest Oltenia, respeciv județele:
Dolj,
Gorj,
Mehedinți,
Olt,
Vâlcea.
Este disponibil un buget de 13.503.529 euro, din care 85% fonduri europene și 15% de la bugetul de stat.
Din acești bani, autoritățile din cele 5 județe vor putea accesa fonduri nerambursabile de câte 1-7 milioane de euro. Ajutorul reprezintă maximum 60% din valoarea cheltuielilor eligibile, restul de bani trebuind să fie asigurat de la bugetele locale.
În cadrul proiectelor se vor finanța:ADVERTISING
amenajarea terenurilor, racordarea la utilități, construcție/reabilitare clădiri, dotări;
amenajarea structurilor de servicii comune pentru rezidenții parcurilor industriale;
asigurarea de servicii specializate pentru IMM-urile rezidente.
Consultarea publică pentru ghidul de finanțare din cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia este deschisă în perioada 2-28 august 2023. Poți trimite propuneri și observații la ADR Oltenia, la adresa de e-mail office@adroltenia.ro .
După încă 30 de zile, ADR Oltenia va publica pe site răspunsurile, iar apoi va lansa varianta finală a ghidului.
In domeniul economic, PNL si PSD au stabilit, in programul comun de guvernare, crearea si implementarea urmatoarelor programe cu fonduri nerambursabile pentru firmele din Romania. Aceste programe cu fonduri...
Blogs Which are the greatest free online pokies within the The newest Zealand? How to enjoy on the internet pokies free of charge within the NZ Monopoly Harbors – Gambling enterprise Pokies Harbors DoubleDown Fort...
Blogs The potential for telling whenever a casino slot games is due to shell out Open Huge Victories: Tips to Get the Awaited Jackpot Jv Spin Gambling enterprise: 150 Totally free Spins No-deposit Extra Cashman Casino...
Articles Initiate Playing Bonus password: MATCH137LCBN Totally free Position Sites and Totally free Video slot: Launching Personal and Sweepstakes Gambling enterprises Our very own People’ Favorite Slots at the Free...
Add comment