Start-Up Zone

Ajutor pe timp de criză pentru încă un an: 250.000-300.000 de euro/fermă! Cui se acordă

Un ajutor pe timp de criză consistent va putea fi acordat fermierilor până la sfârșitul anului viitor.

Potrivit europarlamentarului Dan Motreanu, Comisia Europeană a adoptat mai multe modificări în privința cadrului temporar de criză care vizează sprijinirea economiei în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Principalele modificări adoptate vizează prelungirea până la 31 decembrie 2023 a măsurilor prevăzute de cadrul temporar de criză, precum și creșterea plafoanelor maxime de ajutor.

Astfel, întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectoarele agriculturii și al pescuitului și acvaculturii, vor putea primi un ajutor pe timp de criză de până la 250.000 euro și, respectiv, 300.000 euro, în timp ce pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în toate celelalte sectoare, sumele pot ajunge până la 2 milioane euro.

De asemenea, modificări adoptate de Comisie mai vizează: ajustarea orientată, ținând cont de volatilitatea pieței, pentru a facilita în continuare accesul la sprijin pentru lichidități pentru companiile energetice; simplificarea criteriilor care permit statelor membre să sprijine întreprinderile afectate de prețurile ridicate la energie; clarificarea criteriilor pe care Comisia intenționează să le aplice pentru evaluarea măsurilor de sprijin pentru recapitalizare, pentru a menține o concurență efectivă; măsuri suplimentare menite să sprijine reducerea cererii de energie electrică.

Cadrul temporar de criză a fost adoptat în data de 23 martie 2022 și permite sprijinirea economiei europene în contexul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Cadrul a mai fost modificat la 20 iulie 2022, pentru a completa pachetul de pregătire pentru iarnă și în conformitate cu obiectivele Planului REPowerEU.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment