Start-Up Zone

Noutăţi privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente

Legea nr. 268/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 este în vigoare de la 29 iulie 2022. 

Aceasta modifică definiţia de crescător de animale –  persoană fizică, având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) şi/sau în SIIE/crescător de animale, persoană juridică de drept public sau de drept privat, constituită conform Codului civil, având animale proprii sau ale fermierilor membri înscrise în RNE şi/sau în SIIE, care desfăşoară activităţi agricole specifice categoriei de folosinţă păşuni şi fâneţe, conform clasificării statistice a activităţilor economice în Uniunea Europeană pentru producţia vegetală şi animală, care deţine legal dreptul de folosinţă asupra suprafeţei agricole şi care valorifică păşunea prin păşunare cu efective de animale sau prin cosire cel puţin o dată pe an.

De asemenea, legea prevede că pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul public al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE şi/sau în SIIE, încheie contracte de concesiune/închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani.

Iar pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE şi/sau în SIIE, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul localităţii respective, încheie contracte de închiriere prin atribuire directă, în condiţiile prevederilor Legii nr. 287/2009pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani. Suprafeţele de pajişti rămase nealocate se atribuie crescătorilor de animale persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE şi/sau în SIIE.

Asociaţiile crescătorilor locali, persoanele juridice cu sediul social pe teritoriul localităţii respective care solicită încheierea de contracte de închiriere pentru pajiştile aflate în domeniul privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor depun un tabel cu membrii asociaţiei, crescătorii locali de animale având un număr de animale înscrise în RNE şi/sau în SIIE care asigură încărcătura minimă. 

SURSA: LEGESTART.RO

Redactia START UP ZONE

Add comment