Start-Up Zone

Guvernul îngheață angajările la stat, începând cu 1 iulie

Guvernul suspendă angajările la stat de la 1 iulie, pentru a putea face consolidarea fiscală și pentru a respecta angajamentele privind deficitul public.

Înghețarea angajărilor vine după ce numărul angajaților la stat a continuat să crească și în luna aprilie, fiind acum la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani. Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în aprilie 2022, de 1.269.662, cu 1.689 mai multe comparativ cu luna precedentă.

În plus, numeroase ministere și instituții de stat au făcut angajări-fulger, înainte de intrarea în vigoare a măsurii.

De exemplu, ANAF caută aproape 300 de angajați. Săptămâna trecută, instituția a scos la concurs 79 de posturi de execuţie, inclusiv posturi de debutanţi, pentru aparatul central, dar şi alte 130 de posturi pentru DGRFP Bucureşti. De asemenea, urmează să fie anunţate angajări pe 50 de posturi şi la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).

Autoritatea Vamală Română (AVR) intenționează de asemenea să ocupe prin concurs în acest an 150 de posturi.

Totodată, Economedia a scris luni că Ministerul Fondurilor Europene (MIPE) își crește organigrama cu 536 de posturi, până la 1943, potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului. O altă hotărâre prevede că numărul de posturi de la Ministerul Mediului crește cu 64, de la 484 la 548.

Marți, Ministerul Economiei a anunțat că face angajări, însă nu a menționat numărul posturilor scoase la concurs.

Și Curtea de Conturi a României organizează un concurs pentru ocuparea a 90 de posturi de auditor public extern atât în structura centrală, cât și în teritoriu, potrivit unui anunț oficial pe site-ul instituției. 24 din posturi sunt în structura centrală a instituției conduse de Mihai Busuioc, în timp ce 66 sunt în structura teritorială. Data limită de depunere a dosarelor este 21 iunie pentru structura centrală și 20 iunie pentru structura teritorială.

Autoritatea Vamală Română, instituție nou înființată și care are deja 3060 de posturi alocate, va mai face încă 324 de angajări, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență adoptat joi de guvern.

sursa: economedia.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment