Start-Up Zone

S-a prelungit termenul de depunere pentru Măsura 1 și Măsura 2

„Toți beneficiarii primei etape a Măsurii 1 și cei ai Măsurii 2, care nu și-au depus în termenul prevăzut de contractul de finanțare raportul de progres, o pot face până pe 30 aprilie, conform modificărilor legislative care intră astăzi în vigoare. Reiterez faptul că 30 aprilie este ultima zi în care aceștia mai pot depune raportul de progres, fără să fie nevoiți să dea banii înapoi”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Președintele României a semnat în cursul zilei de miercuri, 13 aprilie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene. Modificarea Ordonanței de Urgență nr. 130/2020 a avut ca obiectiv repunerea în termen a beneficiarilor care au depășit perioada limită de transmitere a raportului de progres, respectiv 90 de zile pentru Măsura 1 – Microgranturi și 180 de zile pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru.

Ministrul Cadariu a completat: „Rog toți reprezentanții presei să promoveze această informație, pentru ca șansele de informare a beneficiarilor aflați în această situație să fie cele mai mari. Fac apel și la toți factorii și liderii de opinie, asociațiile profesionale, reprezentanții IMM-urilor să disemineze informația, astfel încât cei peste 7.000 de operatori economici, care se află acum în situația de a da finanțarea obținută înapoi către minister, să depună raportul de progres și să evite situația în care trebuie să returneze banii.”

În acest moment, aproximativ 3.900 de beneficiari ai Măsurii 1 nu au îndeplinit toate obligațiile din contract, aplicându-se sancțiunea de rambursare a granturilor în valoare de 2.000 euro, și alți aproximativ 3.330 de beneficiari ai Măsurii 2.

Modificarea nu se aplică, însă, beneficiarilor care deja au returnat sumele datorate ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale.

Sursa: MAT

Redactia START UP ZONE

Add comment