Astăzi, 30 martie 2022, a fost transmisă spre promulgare Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
Actul normativ prevede ca beneficiarii finali ai microgranturilor și granturilor de capital de lucru care nu au depus raportul de progres privind cheltuielile efectuate sau au depus rapoarte cu informaţii lipsă ori nu au fost completate cu informaţiile/documentele solicitate și sprijinul financiar acordat sub formă de ajutor de stat nu a fost recuperat, să poată depună raportul complet și corect, până cel mai târziu la data de 30 aprilie 2022.
Descarcă forma pentru promulgare
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților la 23.03.2022, cu 287 de voturi pentru, 0 contra și 0 abțineri.
Reamintim faptul că un sfert dintre beneficiarii microgranturilor ar fi trebuit să returneze granturile primite pentru că nu au trimis rapoartele de progres la timp. fonduri-structurale.ro a realizat o analiză pe care a transmis-o ministerului responsabil cu privire la disfuncționalitățile care au condus la această situație.
Sursa: CDEP
Add comment