Start-Up Zone

Rural Invest, un NOU program pentru FINANȚAREA FERMIERILOR

Patru noi programe de finanţare pentru antreprenori în anul 2022au fost lansate joi de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Conform directorului general al FGNCIMM, Dumitru Nancu, noile programe au fost gândite pentru a fi complementare la programe precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Factoring sau Prima Casă.

Astfel, unul dintre programe finanţează fermierii şi agricultorii, unul vizează companiile din construcţie, un altul încurajează producţia locală, iar ultimul dintre ele vizează activităţile de inovare, scrie zf.ro.

„Programul Rural Invest este şi el unul complementar. Am început Agro Invest în anul 2019, când România avea un deficit pe balanţa de plăţi comerciale pe agricultură de 998 de miloane de euro, iar noi sperăm ca până în 2026, prin programul Agro Invest şi complementar prin Rural Invest să ajungem pe plus”, a spus Nancu în cadrul evenimentului de lansare a programelor de finanțare.

Programul Rural Invest va fi destinat următoarelor direcţii: refinanţarea creditelor fermierilor şi agriculturilor, achiziţia de terenuri agricole, retehnologizare şi automatizare, securitate energetică, certificate de depozit, piscicultură, acvacultură, industria alimentară.

Creditele oferite în cadrul programului sunt pentru investiţii şi au o valoare maximă de 2 miloane de lei.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment