Start-Up Zone

Venitul suplimentar al producătorilor de energie electrică se impozitează cu 80%. Ordinul oficializat

Ordinul nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta prevede aplicarea de către ANAF a unei suprataxe de 80% pe veniturile suplimentare obţinute de producătorii de energie.

Sunt exceptaţi producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare.

Impozitul a fost introdus prin legea nr. 259/2022, potrivit căreia, în perioada de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul mediu lunar de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%.

Legea mai stabileşte că modul de aplicare a impozitului se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.  Astfel, acum că acest ordin a fost oficializat, fiscul poate deja colecta aceasta taxă.

Impozitul prevăzut se declară la bugetul de stat de către producătorii de energie electrică, cu excepţia producătorilor de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează acest impozit, prin completarea şi depunerea formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

Prin excepţie, impozitul datorat pentru perioada 1 noiembrie-31 decembrie 2021 se declară până la 25 ianuarie 2022.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment