Start-Up Zone

Modificări privind plata amenzilor rutiere, oficializate

Legea nr. 282/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale a fost publicată în Monitorul Oficial.

Legea introduce o derogare de la art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002care prevede că dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.

Astfel, potrivit legii nr. 282/2021, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile de circulaţie se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având o serie de evidenţă unică .

Potrivit expunerii de motive care însoţea documentul la nivel de proiect, se impune instituirea unor norme având ca obiect situația în care, prin același proces-verbal, sunt constatate două sau mai multe contravenții, în același timp, de către același agent constatator, dintre care unele sunt prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002ce ar trebui achitate în contul unic special constituit, iar altele sunt prevăzute de alte acte normative, urmând regimul juridic prevăzut de OUG 2/2001.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment