Start-Up Zone

Măsura 1: Și medicii de familie pot obține microgranturi de 2.000 Euro, pentru măsurile anti-COVID

Medicii de familie care s-au implicat în anumite măsuri de combatere a pandemiei COVID-19 vor putea obține microgranturi de câte 2.000 de euro, în ediția 2021 a Măsurii 1 din cadrul schemei de ajutoare de stat pentru IMM-uri.

La prima ediție, din 2020, a Măsurii 1 – microgranturi de capital de lucru, doctorii de familie nu au putut beneficia de ajutorul de 2.000 de euro, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Competitivitate.

Acum, la ediția a doua, din 2021, medicii de familie intră pe lista beneficiarilor.

În acest sens, Ministerul Economiei a trimis o adresă Colegiului Medicilor, intrată în posesia StartupCafe.ro. În această adresă, sunt invitați să aplice la Măsura 1 și medicii care sunt organizați ca persoană fizică autorizată (PFA) sau cabinet medical individual (CMI) și care s-au implicat în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19.

În adresă, Ministerul Economiei precizează că medicii de familie își pot semna și ștampila singuri, cu propriul CMI, Adeverința PFA/CMI implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, document prevăzut la Anexa 3 a Procedurii de implementare a Măsurii 1.

„Față de sesiunea anterioară, medicii de familie implicati transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 se pot inscrie si pot completa si transmite Anexa 3 la procedura programului pentru a beneficia de ajutorul financiar nerambursabil” – a precizat Ministerul Economiei.

Reamintim că luni a fost deschisă etapa de preînscriere în portalul de granturi IMM, la Măsura 1. Cu profilul creat la preînscrieri, solicitanții vor putea cere, din data de 25 octombrie 2021, ora 10.00, micorgranturile, pe același portal, completând un formular.

Bugetul rămas pentru ediția a doua a Măsurii 1 este de 65 de milioane de euro.

Redăm mai jos conținutul adresei trimise de MEAT la Colegiul Medicilor:

Dorim să informăm toți medicii din România despre măsura de sprijin gestionată de către Ministerul Economiei care oferă ajutor nerambursabil tuturor medicilor care au fost implicați în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020.

Fata de sesiunea anterioara, medicii de familie implicati transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 se pot înscrie și pot completa și transmite Anexa 3 la procedura programului pentru a beneficia de ajutorul financiar nerambursabil.

În perioada 18.10.2021-25.10.2021 este activă preînscrierea pentru sesiunea a doua aferente Măsurii 1 – Microgranturi. Invităm noii aplicanți eligibili, respectiv Întreprinderi Individuale, Întreprinderi Familiale, Profesii Liberale, dar și pe cei din restul de categorii eligibile care nu au cont, să înregistreze cu semnătură electronică datele reprezentantului legal/împuternicit, cât și datelor IMM/PFA/ONG/CMI/II/IF/profesie liberală, date cu care se vor înscrie începând cu data de 25 octombrie 2021, ora 10.00, în cadrul sesiunii a doua aferente măsurii de Finanțare “Microgranturi”.

Precizăm că aplicanții care sunt deja înscriși în platforma informatică  vor putea utiliza aceste conturi în noua sesiune cu obligativitatea de a regenera, semna și reîncarca declarațiile și documentele actualizate.

Documentația măsurii publicată în Monitorul Oficial nr. 989 din data de 15.10.2021 se afla pe site-ul institutiei la adresa http://www.economie.gov.ro/anunt-privind-procedura-de-implementare-a-sesiunii-a-2-a-pentru-masura-1-microgranturi.  Linkul de preînscriere este activ la adresa https://granturi.imm.gov.ro/auth/login, iar numărul de call center disponibil pentru suport și asistență tehnică este 0219059

Diana Spătaru

1 comment

  • Buna ziua, profesiile liberale nu au cifra de afaceri raportată la Ministerul Finantelor, din aceste motiv apare mesajul că nu se îndeplinesc condițiile pentru acordare. Cum se procedează, se incarca declarația unica?