Start-Up Zone

Schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor se prelungește până la data de 31 decembrie 2022

În ședința Guvernului din data de 2 octombrie 2021 a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.

Prin prezentul act normativ, schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor se prelungește până la data de 31 decembrie 2022, potrivit unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

Astfel, se urmărește acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menținerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

Cererile inițiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat.

Diana Spătaru

Add comment