Start-Up Zone

Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență propus de România

Comisia Europeană a aprobat, luni, evaluarea pozitivă a Planului de Redresare şi Rezilienţă al României, care va putea primi, astfel, din partea UE, granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, anunţă Reprezentanţa CE la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, această finanţare va sprijini implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme, cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi va contribui în mod crucial la ieşirea României mai puternică din pandemia de COVID-19.

„Comisia a evaluat planul României pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR, analizând, în special, dacă investiţiile şi reformele cuprinse în plan sprijină tranziţia verde şi cea digitală, contribuie la soluţionarea eficace a provocărilor identificate în cadrul semestrului european şi consolidează potenţialul de creştere, crearea de locuri de muncă şi rezilienţa economică şi socială a României”, precizează sursa citată.

AGERPRES

În principiu, Consiliul are la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei.

Aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde de euro, sub formă de prefinanţare, şi anume 13% din suma totală alocată României.

Comisia Europeană va autoriza următoarele plăţi pe baza îndeplinirii satisfăcătoare a jaloanelor şi a ţintelor prezentate în Planul de Redresare şi Rezilienţă, reflectând progresele înregistrate în ceea ce priveşte implementarea investiţiilor şi a reformelor, mai arată Reprezentanţa CE la Bucureşti.

De asemenea, Comisia a constatat că planul României alocă 41% din suma totală măsurilor de sprijinire a tranziţiei verzi. Printre aceste măsuri se numără şi eliminarea treptată a producţiei de energie electrică pe bază de cărbune şi lignit până în 2032. Reformele care promovează transportul sustenabil includ decarbonizarea transportului rutier, impozitarea ecologică, stimulente pentru vehiculele cu emisii zero şi transferul modal către transportul feroviar şi transportul pe apă. Planul pune, de asemenea, un accent puternic pe îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor private şi publice.

În evaluarea sa, Comisia a constatat că planul României alocă 21% din suma totală unor măsuri de sprijinire a tranziţiei digitale. Printre acestea se numără măsuri de digitalizare a administraţiei publice şi a întreprinderilor, de îmbunătăţire a conectivităţii, a securităţii cibernetice şi a competenţelor digitale şi de dezvoltare a unui sistem integrat de e-sănătate şi telemedicină. Se preconizează că măsurile de sprijinire a digitalizării educaţiei vor contribui la dezvoltarea competenţelor atât în rândul elevilor, cât şi al profesorilor şi vor fi susţinute prin măsuri de modernizare a laboratoarelor şcolare şi de creare a unor laboratoare inteligente (smart labs). Participarea la un proiect multinaţional este prevăzută sub forma unui proiect important de interes european comun (PIIEC) în domeniul microelectronicii.

De asemenea, Comisia consideră că planul României include un set amplu de reforme şi investiţii care se consolidează reciproc şi care contribuie la abordarea eficace a tuturor provocărilor economice şi sociale evidenţiate în recomandările specifice adresate României sau a unei părţi semnificative a acestora.

Se preconizează că realizarea reformelor şi a investiţiilor în domeniul social şi educaţional va aborda o serie de vulnerabilităţi şi deficienţe structurale de lungă durată. Planul prevede măsuri de consolidare a administraţiei publice, inclusiv prin îmbunătăţirea eficacităţii sistemului judiciar şi prin combaterea corupţiei, precum şi măsuri de sprijinire a investiţiilor private, în special pentru IMM-uri, şi de îmbunătăţire a mediului de afaceri prin reducerea obligaţiilor administrative pentru întreprinderi.

Potrivit CE, se preconizează că reformele prevăzute în plan în domeniul educaţiei şi al locurilor de muncă vor crea o piaţă a forţei de muncă mai puternică, favorizând creşterea economică. Reformele emblematice privind eliminarea treptată a cărbunelui şi decarbonizarea transporturilor, precum şi investiţiile care promovează tranziţia verde şi tranziţia digitală ar trebui să stimuleze competitivitatea şi să facă economia mai sustenabilă în general. Ca urmare a reformelor şi a investiţiilor din domeniul educaţiei incluse în plan, rezilienţa socială ar trebui să crească. Datorită forţei de muncă bine calificate şi reducerii părăsirii timpurii a şcolii, economia ar trebui să devină mai rezilientă la şocurile viitoare, iar populaţia, mai adaptabilă la modelele economice în schimbare.

Planul României propune proiecte în toate cele şapte domenii emblematice ale UE. Este vorba despre proiecte de investiţii specifice care abordează aspecte comune tuturor statelor membre, în domenii care creează locuri de muncă şi creştere economică şi care sunt necesare pentru tranziţia verde şi cea digitală. De exemplu, planul românesc include un proiect de construire a unei infrastructuri guvernamentale securizate de cloud computing care va permite interoperabilitatea platformelor şi a serviciilor de date ale administraţiei publice, favorizând adoptarea serviciilor publice digitale pentru cetăţeni şi întreprinderi, precum şi introducerea cărţilor de identitate electronice pentru 8,5 milioane de cetăţeni.

În urma evaluării s-a constatat, de asemenea, că niciuna dintre măsurile incluse în plan nu prejudiciază în mod semnificativ mediul, în conformitate cu cerinţele prevăzute în Regulamentul MRR.

Sistemele de control instituite de România sunt considerate adecvate pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii. Planul oferă suficiente detalii cu privire la modul în care autorităţile naţionale vor preveni, depista şi corecta cazurile de conflict de interese, corupţie şi fraudă legate de utilizarea fondurilor.

„Sunt încântată să anunţ aprobarea de către Comisia Europeană a Planului de redresare şi rezilienţă al României, în valoare de 29,2 miliarde euro. Fiind axate pe asigurarea tranziţiei verzi şi a tranziţiei digitale şi mergând de la îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor până la îmbunătăţirea conectivităţii şi a competenţelor digitale, măsurile prevăzute în plan au potenţialul să producă o transformare autentică. Vă vom fi alături în anii următori pentru a ne asigura că investiţiile şi reformele ambiţioase prevăzute în plan sunt implementate integral”, a declarat preşedinta Ursula von der Leyen.

„Odată cu unda verde dată astăzi de Comisie pentru planul de redresare şi rezilienţă, România face un pas important către un viitor mai prosper, mai competitiv şi mai sustenabil. Este un plan de mare amploare, atât în ceea ce priveşte valoarea finanţării pe care România urmează să o primească, cât şi natura ambiţioasă a reformelor şi a investiţiilor prevăzute. Comisia Europeană va sprijini autorităţile române în cadrul eforturilor de îndeplinire a acestor angajamente, care, dacă vor fi realizate cu succes, vor aduce beneficii uriaşe cetăţenilor şi întreprinderilor din România”, a declarat la rândul său comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.

În principiu, Consiliul are acum la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei.

MRR este instrumentul principal al iniţiativei NextGenerationEU, care va furniza până la 800 de miliarde euro (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele în întreaga UE. Planul României face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandem ia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziţiei verzi şi a celei digitale, precum şi să consolideze rezilienţa economică şi socială şi coeziunea pieţei unice.

Adoptarea de către CE a Planului Național de redresare și Reziliență propus de România a fost anunțată în timpul vizitei pe care președintel CE, Ursula von der Leyen, o face la București, în cadrul seriei de vizite NextGenerationEU.

Comisia Europeană dă undă verde Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu.

„Astăzi, Comisia Europeană dă undă verde Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Acest lucru are loc în urma unei evaluări meticuloase şi unei foarte bune cooperări şi vreau să vă felicit pentru asta şi să vă mulţumesc pentru cooperare”, a spus şefa executivului comunitar.

Ea a adăugat că Planul României a răspuns unor „criterii foarte exigente”.

SURSA: AGERPRES

Redactia START UP ZONE

Add comment