Firmele care au primit sau urmează să primească finanțare prin Măsura 2 – granturi de capital de lucru nu vor mai putea primi și microgranturi de câte 2.000 de euro în cadrul ediției a doua a Măsurii 1, iar înscrierea la M1 atrage după sine decăderea din drepturile avute în cadrul M2, potrivit unui proiect oficial de procedură, publicat vineri de Ministerul Economiei.
Propunerea oficială de procedură pentru sesiunea a doua a Măsurii 1 – microgranturi de capital de lucru de câte 2.000 de euro din cadrul Schemei de ajutoare de stat COVID-19 pentru IMM a fost scoasă, vineri, 24 septembrie 2021, pentru 10 zile, în dezbatere publică.
Reamintim că Ministerul Economiei a anunțat oficial că va deschide a doua ediție a Măsurii 1 – „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” în perioada 12-22 octombrie 2021, tot pe portalul de granturi IMM: https://granturi.imm.gov.ro . Rămâne de văzut dacă ministerul se va putea încadra în această perioadă de înscrieri sau va amâna puțin sesiunea 2021.
Potrivit noii propuneri de procedură, măsura este valabilă până la 31 decembrie 2021, plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023 (cel târziu).
Sesiunea a doua a măsurii “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi bugetată din sumele rămase neutilizate în cadrul primei sesiuni pînă la valoarea aprobată prin Ordonanța de Urgență nr.130/2020.
Aceasta înseamnă că va fi un buget de 65,3 milioane euro, iar valoarea micrograntului va fi de 2.000 de euro, în lei.
Cursul de schimb folosit este InfoRegio valabil în luna septembrie 2020, respectiv 4,8395 lei / 1 euro.
Add comment