România a înregistrat un deficit bugetar de 2,89% din PIB, la 7 luni, fiind mai mic cu 1,89 puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2020. Bineînțeles, este vorba despre un efect de bază. Anul trecut firmele au putut amâna plata taxelor, iar de anul acesta au început să le plătească prin procedura de eșalonare simplificată.
Față de situația la 6 luni, deficitul este mai mic cu 0,07 p.p., dar asta din cauză că este raportat la o estimare de PIB nominal mai mare. Este vorba despre noua prognoză a Comisiei Națională de Strategie și Prognoză (CNSP): 1.174 miliarde lei.
Ca sumă, deficitul este de aproape 34 miliarde lei, iar față de iunie este mai mare cu 163,8 milioane lei.
Potrivit Ministerului Finanțelor, veniturile bugetului general consolidat au însumat 211,15 miliarde lei în primele șapte luni ale anului 2021, cu 20,6% peste nivelul încasat în aceeași perioadă a anului trecut.
• Acest avans a fost influențat de încasările reduse din perioada martie-iulie 2020 – ca efect al unor măsuri de sprijinire a contribuabililor (amânarea termenelor de plată, bonificații și scutiri), redresarea indicatorilor economici, dar și de recuperarea parțială a unor categorii de venituri (TVA, contribuții de asigurări, impozit pe venit și profit). Cele mai însemnate creșteri nominale s-au înregistrat în cazul TVA, contribuțiilor de asigurări și fondurilor europene.
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 245,12 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Pe primele șapte luni ale anului 2021 cheltuielile de investiții au fost cu 4,87 mld lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, iar plățile cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 au fost de 9,18 mld lei.
• Cheltuielile de personal au însumat 65 mld lei, în creștere cu 2,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 5,5% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale mai puțin față de aceeași perioadă a anului anterior. Din total cheltuielilor de personal, plățile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 70,87 milioane lei, precum și alte cheltuieli de personal, inclusiv sporuri acordate personalului medical şi auxiliar implicați în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 de aproximativ 1.672,41 milioane lei.
Add comment