Start-Up Zone

S-a afisat lista cu organizațiile care împart fonduri europene de 25.000 Euro tinerilor șomeri- 22 de județe

S-a publicat lista finală a organizațiilor care vor derula proiecte europene prin care vor ajuta tineri care nu mai merg la școală și nici job nu au inclusiv să înceapă mici afaceri cu granturi de până la 25.000 de euro fiecare, în 22 de județe, inclusiv Cluj, Iași, Timiș, Sibiu.

Lista cuprinde 49 de proiecte europene mari, derulate de firme, instituții și alte organizații care totalizează 85 de milioane de euro (din care 70,64 milione de euro din fonduri europene, 11,52 milioane euro de la bugetul de stat, și 3,12 milioane de euro contribuție proprie a organizațiilor).

Cele 49 de proiecte mari (cuprinse între 2 și 6 milioane euro fiecare) sunt derulate în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, apelul de proiecte „Viitor pentru tinerii NEETs II”.

În cadrul proiectelor, vor fi curpinși o serie întreagă de tineri NEET – care nici nu mai urmează o formă de educație și nici loc de muncă nu au, cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare.

Ei au rezidența în regiunile eligibile, în acest caz:

  • Nord Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui)
  • Nord-Vest (județele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj)
  • Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara)
  • Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu).

Cea mai mare parte dintre acești tineri NEETs, care urmează să fie selectați de către organizațiile care derulează proiectele, vor fi angrenați în activități de formare profesională. O mică parte, de la caz la caz, vor putea însă să intre și pe o rută de antreprenoriat, în care, o parte și mai mică, vor putea fi selectați să primească granturi de până la 25.000 de euro fiecare, să-și deschidă mici afaceri.

  • Descarcă de AICI Lista cu organzațiile care vor împărți granturile de cîte 25.000 EUR pentru a face patroni din tineri șomeri.
  • Descarcă de AICI Ghidul și Schema de minimis
  • Descarcă de AICI lista de organizații pentru alte 18 județe, decise anterior.

Tineri NEET – condiții de selecție a viitorilor patroni

Tinerii șomeri viitori patroni vor fi recrutați din rândul NEETs ușor ocupabili, cu ar fi, de exemplu, un absolvent de facultate care nu a apucat să se angajeze. Vor fi sprijiniți preponderent tinerii de etnie romă și cei din mediul rural (dar nu neapărat), în baza unor planuri de afaceri.

Pentru subvenția de maximum 25.000 euro, este obligatorie angajarea a minimum 1 persoană în cadrul afacerii sprijinite. Afacerile înființate trebuie să funcționeze minimum 12 de luni pe perioada implementării proiectului și să asigure o perioadă de sustenabilitate de minimum 6 luni.

Cheltuieli eligibile – ce își vor putea „cumpăra” tinerii NEET cu banii europeni

Subvențiile de 25.000 de euro vor putea fi folosite pentru o listă lungă de cheltuieli, printre care:

  • Salarii,
  • Deplasări,
  • Achiziții de servicii specializate, pentru care beneficiarul ajutorului de minimis nu are expertiza necesară,
  • Achiziția de active fixe corporale (altele decât terenuri și imobile), obiecte de inventar, materii prime și materiale, inclusiv materiale consumabile, alte cheltuieli pentru investiții necesare funcționării întreprinderilor,
  • Închiriere de sedii (inclusiv depozite), spații pentru desfășurarea diverselor activități ale întreprinderii, echipamente, vehicule, diverse bunuri,
  • Leasing fără achiziție (leasing operațional) aferente funcționării întreprinderilor (rate de leasing operațional plătite de întreprindere pentru: echipamente, vehicule, diverse bunuri mobile și imobile)
  • Utilități aferente funcționării întreprinderilor,
  • Conectare la rețele informatice aferente funcționării întreprinderilor,
  • Publicitate.

Diana Spătaru

Add comment