Fondurile europene de 150 de milioane de euro, care urmează să fie lansate în septembrie 2021, pentru afaceri neagricole la sate, sunt și o oportunitate de vânzări pentru firmele românești care furnizează echipamente și servicii, nu numai pentru antreprenorii care vor derula proiectele cu banii nerambursabili.
Vorbim despre submăsurile 6.2 și 6.4 din Programul Național de Dezvoltare Rurală, prin care antreprenorii români vor putea obține fonduri nerambursabile de maximum 70.000 de euro, respectiv 200.000 de euro pentru afaceri neagricole la sate.
Cabinete medicale, firme IT, restaurante, ateliere de producție și astfel de afaceri vor putea fi finanțate cu acești bani europeni.
Implicit, vor avea de câștigat și companiile care furnizează echipamente și servicii în aceste proiecte – producători și distribuitori de echipamente, firme de construcții și alte categorii de potențiali furnizori.
Submasura 6.2. are prevăzut un buget total de 50 milioane euro. Antreprenorii vor putea obține fonduri nerambursabile de câte 50.000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producție pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/ proiect, fără niveluri intermediare.
Aici furnizorii de echipamente și servicii vor avea ocazia să vândă foarte simplu către beneficiarii de fonduri europene.
„La 6.2 , fiind o sumă forfetară, se fac achiziții directe, se încheie contract cu cine vrei. Tu ca beneficiar închei un contract cu un furnizor ales de tine, fără să-ți impună nimeni vreo condiție în baza căreia să-l alegi” – a explicat Flaviu Buboi, consultant pentru finanțări, într-un webinar transmis de StartupCafe, recent.
Submasura 6.4. are un buget de 100 milioane euro. Aici, fondurile nerambursabile sunt de câte 200.000 de euro pentru un proiect, cu intensitate de 70% sau de 90%.
Partea de achiziții la PNDR 6.4 este ceva mai complicată, dar nu dificilă.
„Practic, la ce depășește 15.000 de euro, trebuie să facem o procedură de achiziție, pe care aș compara-o cu o licitație. În urma acesteia, beneficiarii vor trebui să atribuie acel contract. Criteriul este prețul cel mai mic. Dacă vorbim de o achiziție de lucrări, se licitează lucrările care urmează să fie executate, dacă participă 10 constructori, obligatoriu trebuie să alegem pe cel cu prețul cel mai mic” – a explicat consultantul de la firma Goodwill Consulting.
Astfel, pentru a putea pătrunde în procedurile de achiziție de echipamente la submăsura 6.4, companiile furnizoare trebuie să se înscrie pe portalul online Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
„Dacă vorbim de achiziții de echipamente, acolo există o bază de date creată de către AFIR și dacă echipamentele sunt înregistrate pe acea bază de date de către vânzător, producător, dealer – ce-o fi – atunci ele se pot achiziționa de acolo fără nicio altă procedură de achiziție, indiferent de valoarea lor.
Furnizorii de echipamente trebuie să-și înscrie produsele pe care le comercializează în baza de date de la AFIR. Ele în prealabil sunt verificate de către cei de la AFIR. Apoi ele devin publice și se îndeplinesc condițiile pentru a putea fi achiziționate în proiecte fără nicio altă procedură” – a mai explicat consultantul pentru finanțări.
Add comment