Start-Up Zone

Proasta gestionare a ajutoarelor de stat HoReCa: Ministerul Economiei nu a obținut suplimentarea de buget de 1,5 miliarde de lei pentru plăți

Ministerul Economiei nu a obținut, cel puțin deocamdată, suplimentarea de buget de 1,5 miliarde de lei, bani pentru plăți, la Schema HoReCa, potrivit proiectului preliminar de rectificare bugetară.

Ministerul Economiei solicitase Ministerului Finanțelor și premierului Cîțu, care asigură interimatul la Finanțe, transformarea creditelor de angajament de 1,5 miliarde de lei în credite buetare, adică bani de plăți, pentru Schema HoReCa. De asemenea, ceruse 60 de milioane de lei pemtru finalizarea plăților către beneficiarii de la Start-Up Nation ediția 2018.

Momentan, nu a obținut decât 40 de milioane de lei pentru plățile de la Start-Up Nation 2018, conform draftului de ordonanță privind rectificarea bugetară, pregătită de Ministerul Finanțelor și publicat de agenția News.ro.

Discuțiile pentru rectificarea bugetară continuă, însă, la nivelul Guvernului. Prmierul Cîțu va lua decizia finală în Guvern, dar nu s-a arătat dispus să acorde bani în plus.

„Cer responsabilitate și performanță de la toți miniștrii.  Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară, la rectificarea bugetară, a 40 de miliarde lei, din moment ce execuția, după 6 luni, arată că au rămas 20 de miliarde de lei necheltuiți. Românii trebuie să știe că, în mandatul meu, nu ne batem joc de banii lor” – a scris șeful Guvernului, pe Facebook.

În acest moment, în bugetul Ministerului Economiei, Schema HoReCa are disponibil 1 miliard de lei pentru plăți. Dacă nici în cele din urmă Ministerul Economiei nu va obține creditele bugetare necesare, va trebui să împartă în prima fază suma de 1 miliard de lei tuturor aplicanților eligibili de la Schema HoReCa, pro-rata, astfel încât fiecare să primească bani, proproțional cu suma cuvenită, în limita bugetului disponibil.

Ulterior, când vor fi si restul de bani disponibili, plățile ar urma să se finalizeze într-o a doua tranșă.

La Schema HoReCa s-au înscris în total 10.185 de firme, care acoperă un buget de crca 2,45 miliarde lei, în total.

Diana Spătaru

Add comment